„Naşterea Domnului trebuie gustată şi trăită în fiecare clipă a vieţii noastre“
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc miercuri, 17 decembrie 2014, serbarea de Crăciun. Evenimentul, devenit deja tradiţional, este un moment prin care studenţii instituţiei de învăţământ superior, prin colind, propovăduiesc vestea Naşterii Domnului şi le mulţumesc profesorilor pentru ajutorul acordat pe parcursul întregului an.
În Sala Coloanelor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a avut loc miercuri seară serbarea de Crăciun a instituţiei. Coruri formate din studenţi ieşeni au interpetat colinde tradiţionale, apoi a fost pusă în scenă o piesă de teatru dedicată sărbătorii Naşterii Domnului. În finalul evenimentului, părintele prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul facultăţii de teologie ortodoxă din Iaşi, a vorbit despre mesajul pe care îl transmit colindele şi a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea acestui eveniment: „Serbarea Naşterii Domnului, prin colindele care s-au interpretat în această seară, s-a dorit să fie un imn de laudă, dar şi de mulţumire, adus lui Dumnezeu, Care L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul Născut să se nască, să crească şi să ne mântuiască. Cred că în preajma acestei sfinte sărbători înţelegem mai bine cum vestea cea bună, transmisă de Arhanghelul Gavriil, a devenit «O, ce veste minunată!», cântată de mulţi îngeri şi nu numai. La Naşterea Domnului, toţi cei implicaţi au adus daruri: Maica Domnului a făcut desăvârşită ascultare - sufletească şi trupească; păstorii au fost în stare de veghe, de priveghere; magii au venit din depărtări şi au adus daruri Pruncului Iisus. Cred că sărbătoarea aceasta, dincolo de bucuria pe care ne-o aduce, de lumina care o învăluie, trebuie să fie în acelaşi timp şi un moment de reflecţie: noi cum întâmpinăm sărbătoarea Naşterii Domnului? Noi cu ce daruri venim în întâmpinarea Mântuitorului Hristos? Mulţumesc organizatorilor, colindătorilor, ascultătorilor şi tuturor celor prezenţi şi Îl rog pe Dumnezeu să ne dăruiască în această vreme ascultarea Maicii Domnului, starea de veghe a păstorilor şi dărnicia magilor, precum şi puterea de a-L mărturisi pe Domnul până la capăt, asemeni Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în al căror an comemorativ ne aflăm“.
În încheiere, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, le-a vorbit celor prezenţi despre sensul sărbătorilor, cât şi despre faptul că acestea trebuie să se prelungească pe tot parcursul anului: „Mesajele pe care ni le-au oferit colindele, piesa de teatru, părintele decan, ambianţa din acest loc, toate ne ajută deja să anticipăm Crăciunul. Prezentatorii acestui eveniment au început cuvântul lor cu exclamaţia «Dacă ar fi în fiecare zi Crăciunul, ce bine ar fi!». Mă întreb însă: poate fi cineva creştin total şi adânc fără să aibă în fiecare zi Crăciunul? Desigur că pentru data de 25 decembrie ne pregătim cu câteva zile înainte, dar în sens adevărat această zi ar trebui să fie doar o aducere-aminte cu ceva mai multă insistenţă că Naşterea Domnului trebuie să fie gustată şi trăită în fiecare clipă a vieţii noastre. Nădăjduim în mila Domnului că mesajele transmise prin colindele din această seară ne vor reaminti că vine Crăciunul, că trebuie să-l sărbătorim aşa cum se cuvine, aducându-ne aminte de un eveniment care a avut loc în istorie, dar şi că trebuie să-l prelungim în timpul zilei şi în timpul nopţii, de-a lungul întregului an“.
Toţi studenţii implicaţi în serbarea de Crăciun a facultăţii de teologie au primit daruri din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, iar toţi cei prezenţi la manifestare au primit din partea facultăţii covrigi, mere şi câte un pahar cu vin fiert.