Ne vedem la Mitropolie, împreună cu cercetătorul Mirel Bănică
Miercuri, 14 septembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, al treilea eveniment din seria de întâlniri desfășurate sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”.
Întâlnirea de miercuri, cu titlul „Aspecte ale modernității și secularizării în învățătura Sfântului Paisie Aghioritul și filosofia lui Chantal Delsol”, organizată de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, îl va avea ca invitat pe sociologul Mirel Bănică, cercetător științific la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, moderatorul conferinţei fiind pr. Mihai Zvorăște, inspector eparhial în cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Conferinţa susţinută de domnul Mirel Bănică se înscrie în seria evenimentelelor cultural-misionare în contextul anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului. Abordând perspectiva unui sfânt contemporan, Sfântul Paisie Aghioritul, referitoare la modernitate şi secularizare, conferenţiarul exprimă faptul că valorile vieţii creştine nu intră în contradicţie cu cerinţele unei vieţi moderne, ci sunt compatibile şi complementare, punctul de convergenţă fiind capacitatea omului de a înţelege demnitatea umană în raport şi relaţie personală cu Dumnezeu. Dacă modernitatea destructurează, ideologizează şi politizează realitatea credinţei, în zgomotul de fond al clamării drepturilor şi libertăţilor, cuvântul rostit ca rod al rugăciunii şi experienţei personale a prezenţei lui Dumnezeu în mintea şi inima omului este cu atât mai necesar astăzi, devenind contrastant, frumos şi luminos, chiar dacă, în acelaşi timp, mai dificil de pus în lucrare.
Mirel Bănică este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între anii 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. A publicat numeroase cărţi, articole şi studii de specialitate publicate la edituri de prestigiu din România, Franţa, Canada şi Germania, printre care amintim: „Locul celuilalt. Ortodoxia în modernitate”, Editura Paideia, Bucureşti, 2008; „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, Editura Polirom, 2014; „Prin România. Carnete de drum”, Editura Polirom, 2020.
Acest eveniment este al treilea dintr-o serie de întâlniri organizate sub genericul „Ne vedem la Mitropolie”, care vor cuprinde, pe lângă lansări de carte şi conferinţe, concerte, proiecții de film sau expoziții, al căror specific să fie rezumat prin trei cuvinte cheie, „prelegeri”, „dialoguri”, „comuniune”, care subliniază ideea de deschidere de la o persoană la dialogul cu o alta și de aici la comuniunea cu ceilalți.
Intrarea la evenimentul de miercuri, de la ora 18.00, va fi liberă în limita locurilor disponibile.