Neprihănirea înseamnă locaşul râvnit al lui Hristos şi cerul pământesc al inimii, lepădarea mai presus de sine a firii omeneşti şi asemănarea cu puterile cele fără de trup.

Monahule, să n-ai încredere niciodată în această viaţă în trupul de tină, şi să nu prinzi curaj până când Îl întâlneşti pe Hristos. Să n-ai îndrăzneală şi să crezi că datorită înfrânării tale te vei mântui din cădere. Un altul fără să mănânce nimic a căzut din cer (satana).

Tinerilor, neprihănirea n-a vătămat cu nimic şi niciodată pe nimeni! Păziţi-vă virtutea voastră!

Cel ce cade în păcatul trupesc este mizerabil, dar mai mizerabil însă este cel care îl trage şi pe altul în cădere. Pentru că vina pentru cele două căderi revine asupra lui.

Păcatul trupesc intră cu carul şi iese cu picătura. Trebuie mare atenţie şi priveghere, întotdeauna şi pretutindeni. Fericit cu adevărat este acela care în orice trup şi la orice vârstă a dobândit nepătimirea desăvârşită.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 71-72)