Stăpânitor patimilor este cugetul evlavios. Căci este legat de trup ca o moară care stăpânește vânturile care bat. Tot așa, cugetul evlavios stăpânește gândurile care curg, prin cercetarea și condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stăpânește, să se vădească trupul și patimile mișcate în trup. Dumnezeu, creându-l de la început pe om, a pus în inima lui mintea drept conducător, ca pe niște cai și vizitii ai întregului nostru trup – carul [fiind] format din patru roți, din uscat și umed, cald și rece, prin care alergăm până la despărțirea sufletului de trup, dintre încheieturi și măduvă – deosebind, prin mintea conducătoare, asaltul gândurilor bune și al celor rele, și încercând cele dinlăuntrul nostru, pe cele care simt bune, dar și pe cele care nu simt astfel. Și, ca într-un car, ținând gândurile ca pe niște frâie, ne rostogolim către cărările voilor noastre. Așadar, în ce chip vizitiul este stăpânul carului, la fel și cugetul evlavios este stăpân peste patimile noastre.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 64)