Mântuiţi-vă! Nici metaniile nu-s făcute în van, nici acatistele nu-s lipsite de însemnătate.

Să vă povestesc o întâmplare. Răposatul Teofan, arhimandritul din Kirilovsk, călătorind din Petersburg, s-a oprit ca să înnopteze. Acolo erau unii care se pregătiseră să-l ia la bătaie. Ucenicul a observat şi i-a spus stareţului, şi bătrânul şi-a dat seama că aşa este. Fără însă a băga în seamă aceasta, el a aprins cu nădejde o lumânare şi a început să citească un acatist Maicii Domnului, pravila lui dintotdeauna. Nu a ajuns cu acatistul la jumătate, că au şi început să bată în geam nişte trecători – un convoi parcă – şi să strige: „Părinte arhimandrit, haide să mergem, că împreună ne va fi mai vesel. Înhamă caii, te aşteptăm”. Au înhămat caii pe dată, au ieşit din curte şi au pornit-o la drum. Când au depăşit pericolul, convoiul a dispărut, iar părintele arhimandrit a ajuns cu bine la mănăstirea sa. Iată că acatistul nu a fost citit în zadar.

Dacă vom face speculaţii filosofice, ne vom încurca la orice mărunţiş, dar dacă în simplitatea inimii vom accepta toate pravilele, ne va fi spre mântuire. Toţi sfinţii care I-au bineplăcut lui Dumnezeu, câte metanii n-au făcut – nimeni nu le știe numărul – şi câte rugăciuni n-au spus? Cu toţii au petrecut lăuntric în nevoinţa rugăciunii şi s-au mântuit prin ea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 102-103)