Poezia lui Nicolae Ionel e o poezie a misterului supra-luminos, o poezie a misticii ortodoxe, mistică a luminii, care oferă un sens pentru toate, dar care e mai presus de înţelegerea tuturor celor ce se împărtăşesc în mod umbrit de lumina divină.

Poetica lui vine din şi merge spre credinţă, cu dialectica unui revelator.

Dumnezeu este Lumina, dar lumină nepătrunsă de noi. Prin titlul dat cărţii, autorul ne deconspiră intenţia sa de a pătrunde înlăuntrul Luminii. „Luminează-mă, Dumnezeule al meu,/ Cel mai presus de lumină,/ sfinţeşte-mă, naltule Arhiereu/ mai presus de sfinţenie şi de vină.“.

În cele nouă capitole tematice sunt abordate cele mai profunde şi mai bogate sensuri ale credinţei, prezentate într-o deplină armonie. Totul se explică prin Dumnezeu şi totul capătă o valoare eternă în Dumnezeu.

Omul e făcut să înseteze de Dumnezeu şi de veşnicie, deci de sens. E o aspiraţie incontestabilă, care ne dovedeşte realitatea unei existenţe infinite şi de nemărginită atracţie, care a pus şi în om această aspiraţie spre ea: „Fă-mă suită de raze, o cale/ spre Tine, Iisuse, cuvânt spre Cuvânt,/ şi luminează-n cerurile Tale/ sufletul meu vedere Ţi-l făcând.“

Cuvintele îi vin din cele ce sunt, doar cele care sunt ale Domnului le creează însă în poezie, pentru că însuşi chipul Acestuia este Cuvânt.

„Cuvântul care ne-a făcut cuvinte,/ vorbiţi fiind de energia Lui“.

Poetul cugetă la Dumnezeu în sens ortodox, ca Lumină supremă, nu ca întuneric, dar ca lumină care întrece puterea noastră de-a vedea: „unu real, fiindcă real treime/ de ne-gândit, de ne-înţeles, ne-spus, - / lăuntru a toate şi-n afara-a toate“.

Din caracterul personal în care prezintă pe Dumnezeu în mod explicit ca Persoană, se poate vedea că Dumnezeu e prezent în toate, fără să Se confunde cu ele. „Durerea mea Tu fă-o rugăciune/ şi-n orice rugă frânge-mi inima,/ fă cerurile în mine să se adune,/ primindu-mă în îndurarea Ta.“

Această înţelegere ortodoxă a lui Dumnezeu, exprimată într-o bună parte din poeziile sale, face din Nicolae Ionel un poet al profunzimilor. Totul în poezia lui merge la profunzime, e o poezie a ultimelor adâncimi, un efort de a exprima ultimele temelii ale formelor existenţei. Prin urmare, am putea să o numim, fără să greşim, o poezie filosofică.

Nicolae Ionel s-a născut în Bucureşti pe 4 februarie 1944. Urmează şcoala primară la Domneşti-Târg, Vrancea, şi gimnaziul la Adjud, după care urmează cursurile Liceului „Costache Negruzzi“ din Iaşi. Este licenţiat în Filologie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. În 1980 devine membru al Uniunii Scriitorilor. Este autor a 40 de cărţi de poezie, 4 de teologie, 3 de folclor, 5 piese de teatru, 18 cărţi de traduceri (tragediile lui Shakespeare, Vergiliu Operaomnia, Kleist, Psalmii, Basho, Igor etc.).

A obţinut următoarele premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie, 1984; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru poezie, în 1990 şi 1996; Premiul Salonului de Carte Iaşi, 1997, pentru traduceri; Premiul Salonului de Carte Cluj, 1998, pentru Aeneis; Premiul Fundaţiei „Cella Delavrancea“, 1998, pentru Opera Omnia;

Vă invit să citiţi acest repertoar autentic al liricii creştin-ortodoxe, care îl include pe Nicolae Ionel în selectul  şir al creatorilor de poezie creştină, dintre care îi enumăr pe Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Daniel Sandu Tudor, Nichifor Crainic, Constant Tonegaru, Ion Pillat, Daniel Turcea, Cezar Ivănescu, Ioan Alexandru, Zorica Teodosia Laţcu, George Ţărnea, Ştefan Augustin Doinaş etc.