Nigeria - noul bastion al islamului

Religia în lume

Nigeria - noul bastion al islamului

Deşi primiţi gratuit în şcolile creştine susţinute financiar de către organizaţii europene, musulmanii au cerut ca, în aceste unităţi, să nu mai fie predată religia creştină. În acest context, pe 20 noiembrie, tineri islamişti, înarmaţi cu topoare, au devastat Liceul Creştin – Ejigbo.

Dacă Orientul Mijlociu fierbe de cel puţin 20 de ani din pricina conflictului dintre sectele islamice şi puţinii creştini, războiul în numele credinţei a cuprins şi continentul african. Aici, islamul deţine un număr în creştere de adepţi, multe ţări devenind preponderent islamice.

În anul 2013, în Nigeria, creştinismul deţinea 49.3% din populaţia ţării, urmat de islam şi de religiile tribale animiste. Deşi constituţia ţării interzice prozelitismul de orice formă, liderii islamicii duc o politică violentă de islamizare a triburilor nigeriene. În luna decembrie, reformele educaţionale au creat tensiuni religioase în şcolile publice.

Deşi primiţi gratuit în şcolile creştine susţinute financiar de către organizaţii europene, musulmanii au cerut ca, în aceste unităţi, să nu mai fie predată religia creştină. În acest context, pe 20 noiembrie, tineri islamişti, înarmaţi cu topoare, au devastat Liceul Creştin – Ejigbo.

Ca urmare a incidentului, Liceul şi alte şcoli creştine din oraş au fost închise. Agenţi de securitate şi poliţişti înarmaţi au fost trimişi pe teren pentru a stopa răspândirea atacurilor asupra creştinilor.