Prima lucrare de doctorat a fost realizată sub coordonarea Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr la disciplina Istoria Bisericească Universală, având tema „Biserică şi Stat în secolul al V-lea” şi fiind întocmită de către pr.drd. Doru-Ovidiu Vasiu. Teza se înscrie într-un proiect mai amplu început în anul 2005 printr-o altă teză de doctorat susţinută de părintele lector dr. Ovidiu Panaite de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi care urmăreşte evidenţierea coordonatelor principale în care s-au înscris relaţiile dintre Biserică şi stat, devenit creştin, în diferite etape ale desfăşurării lor şi sub auspiciile unor importante evenimente politice, sociale, economice şi bisericeşti în care au activat mari personalităţi ale vieţii bisericeşti şi de stat. Teza susţinutî acum la Sibiu este totodată o continuare a unei alte cercetări efectuate de către dr. Dragoş Boicu sub aceeaşi înaltă coordonare academică. Membrii comisiei de doctorat au apreciat pozitiv lucrarea care a primit calificativul „Foarte bine”.

A doua teză de doctorat a fost întocmită de către doctorandul Ştefan Mărculeţ, cunoscut din paginile „Ziarului Lumina”, care de la înfiinţarea redacţiei transilvănene a ziarului a găsit timp să se ocupe de întocmirea unei teze de doctorat cu tema „Inculturaţia şi misiunea în activitatea Sfântului Pavel la Atena”. Lucrarea reprezintă prima teză de doctorat la disciplina Misiologie şi ecumenism coordonată de către Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu şi este urmare a interesului manifestat de către doctorandul Ştefan Mărculeţ pentru această temă încă din timpul studiilor sale la Facultatea de Teologie din Iaşi şi apoi la Institutul ecumenic de la Bossey (Elveţia). Având în vedere tocmai acest interes, autorul a dorit să aprofundeze această temă a inculturaţiei, pe care am putea-o caracteriza ca fiind de dată mai recentă pentru teologia românească, termenul în sine începând a fi folosit de abia în a doua jumătate a secolului în spaţiul catolic european. Autorul a şi subliniat lipsa unei abordări serioase în spaţiul academic românesc a acestei teme ca motiv suplimentar care l-a determinat să se aplece în cercetarea sa asupra acestui subiect. Inculturaţia este un termen folosit în misiologie pentru a defini interacţiunea dintre Evanghelie şi cultura popoarelor. În această interacţiune, credinţele personale sunt înlocuite de Cuvântul dumnezeiesc, în vreme ce oamenii rămân ataşaţi de culturile locale. Poporul poate înţelege Evanghelia din propriile contexte culturale, domestice, sociale, personale, liturgice şi teologice, acest lucru fiind posibil tocmai prin puterea venită de la Fiul lui Dumnezeu întrupat. Autorul a arătat că scopul misiunii Sfântului Pavel la Atena, care a culminat cu discursul din Areopag, nu a fost doar acela de a identifica „zeul necunoscut” al Atenei, ca fiind Dumnezeul său, ci a dorit să îl proclame pe Dumnezeu pe care grecii îl cinsteau până acum, fără să-l cunoască, la altarul „Zeului necunoscut”. Sfântul Pavel a găsit puncte comune în cultura greacă şi în creştinism , iar Evanghelia propovăduită de Apostol se „încarnează” astfel pe un fundament cultural şi religios existent deja în Atena, după cum a arătat drd. Ştefan Mărculeţ. În urma citirii referatelor membrilor comisiei, prezidate de către Înaltpreasfinţitul Prof. Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, proiectul a fost admis ca teză de doctorat în teologie, iar candidatul a fost proclamat în mod solemn doctor în Teologie cu calificativul „Foarte bine” în Capela Mitropolitană.

În după masa aceleiaşi zile a fost susţinută şi teza de doctorat a Diac. Drd. Ioan Paul Crîngaşu sub aceeaşi coordonare ştiinţifică a Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, având tema „Dezbaterea conceptului de «Re-evanghelizare» a Europei. O perspectivă ortodoxă”. Provocările societăţii contemporane ne determină să identificăm noi modalităţi de a propovădui în lume vestea ce bună a Învierii lui Hristos. Dar uneori nu este suficient doar să adaptăm mesajul Evangheliei la mijloacele tehnice prezente şi viitoare, ci trebuie să regândim obiectivele misiunii creştine şi să elaborăm o strategie pastorală viabilă.

În acest proces de îmbogăţire ale Misiologiei Ortodoxe poate fi inclusă şi teza de doctorat întocmită de Diac. Drd. Ioan Paul Crîngaşu, care a încercat, să expună o temă cât se poate de actuală.

Deşi se intitulează „Dezbaterea conceptului de «Re-evanghelizare» a Europei. O perspectivă ortodoxă”, cercetarea se concentrează asupra unui fenomen care a preocupat, cel puţin până acum, îndeosebi spaţiul occidental şi, prin urmare, mai bine de trei sferturi din lucrare au ca obiect cauzele şi dezvoltarea conceptului de «Re-evanghelizare» în Biserica Romano-Catolică, iar „perspectiva ortodoxă” se mărgineşte la câteva pagini de opinii şi reflecţii.

Influenţa fenomenului de secularizare sau post-secularizare cum afirmă autorul în câteva rânduri poate fi percepută cu ochiul liber la nivelul calităţii vieţii spirituale şi a priorităţilor ei. Confruntată cu provocările societăţii şi cu superficialitatea duhovnicească determinată de progresul tehnologic, religia devine o povară chiar şi pentru cei dornici să întreţină o relaţie formală cu Dumnezeu şi astfel apare imperativul «Re-evanghelizării».

Pornind de la aceste premise candidatul susţine că nevoia „noua evanghelizare” este de fapt un răspuns direct la tendinţa socială contemporană de a „mandata” altora datoria experienţei religioase, un mandat conferit tocmai de acele mădulare ale Bisericii „care nu neagă existenţa lui Dumnezeu, se bucură că există un grup de oameni care se roagă şi întreţin o relaţie cu El, dar nu fac parte din acest grup decât în sensul în care Biserica îi ajută şi pe ei prin rugăciunile ei. Iar aceşti creştini care «mandatează» nu fac nimic în această relaţie, sau eventual contribuie cu o sumă de bani pentru caritate”.

Foarte interesant este faptul că autorul sesizează că un alt factor cu puternic impact asupra situaţiei Bisericilor din Occident, dar şi asupra structurii etnice şi culturale a întregii Europe este răspândirea islamului, motiv pentru care urmăreşte „Dimensiunea problemei islamizării în Europa de Vest”, precum şi „Soluţiile Bisericii Ortodoxe la aceste probleme”, sau măsurile concrete prin care creştinul este chemat la o participare cât mai activă şi mai intensă la viaţa comunităţii şi îl invită să urmeze personal cele văzute şi învăţate. În concepţia candidatului aceste soluţii ar fi: „asigurarea lăcaşurilor de cult acolo unde sunt comunităţile de creştini ortodocşi, pentru ca aceştia să poată primi Sfintele Taine şi pentru a întări solidaritatea comunităţii, dar şi iubirea acestora faţă de Biserica Luptătoare […] şi activităţile ce se desfăşoară în ele, precum pelerinaje, congrese, conferinţe şi comemorări, tabere mitropolitane, cateheze – film, festivaluri, sărbători româneşti, concerte corale, seri de muzică, ateliere de teatru, festivaluri de artă pentru copii, itinerarii pastorale”. Părintele Crângaşu punctează foarte bine faptul că Biserica „pune la dispoziţia credincioşilor prin toate mijloacele media disponibile, slujbe şi emisiuni în direct şi cuvinte de învăţătură, dar şi informează credincioşii asupra evenimentelor ce urmează să aibă loc în comunitatea lor, astfel că participarea la aceste evenimente este întotdeauna cel puţin de ordinul sutelor”. Rămâne, fireşte, rezerva faţă de „tele-evanghelizare”, considerată în cele din urmă o „harismă rutinizată” sau, mai bine spus,o „pseudo-harismă”, din cauza a trei limite sau caracteristici ale „tele-evanghelizării” care afectează puterea mesajului evanghelic: „primul şi poate cel mai important aspect este absenţa prezenţei fizice, personale în propovăduire. Cel de-al doilea este natura non-reflexivă a mediului TV, iar cel de-al treilea aspect este natura decontextualizată a relaţiei dintre persoane”.

Foarte importantă rămâne între aceste soluţii implicarea concretă, zilnică, „a clericilor pe internet, prin căi de dialog precum forumuri, bloguri, reţele de socializare etc., făcând şi grupuri de oameni cu aceleaşi interese şi viziuni şi punându-se astfel la dispoziţia tuturor”. Necesitatea misiunii în spaţiu virtual rămâne un imperativ al începutului de mileniu III, fapt recunoscut de recenta decizie a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, din 29 iunie a.c., scopul principal fiind realizarea „unui dialog pe problemele cu care se confruntă astăzi, mai ales tinerii, construindu-se un spaţiu de expresie viu şi adecvat misiunii Bisericii noastre. […]. Dinamica vieţii sociale fiind una alertă nu ne putem limita la o slujire liturgică în biserică, ci trebuie să ieşim întru întâmpinarea nevoilor oamenilor. Mijloacele de misiune să fie cele adecvate vremurilor, folosindu-ne de tehnica modernă. Nu ne mai putem permite o activitate anemică”.

În urma citirii referatelor s-a constatat că proiectul corespunde pentru a fi acceptat ca teză de doctorat în teologie, candidatul primind calificativul „Foarte bine”! (Sursa: mitropolia-ardealului.ro)