În lucrarea poruncilor se întăreşte sufletul mai ales pentru că în această lucrare e ajutat de puterea harului. Făcând milostenie, ţi se înmoaie sufletul, scăpând de neputinţa învârtoşării. Lăudând pe ceilalţi, scapi de neputinţa mândriei etc. Aceasta se întâmplă mai ales când nu faci binele pentru a fi văzut şi lăudat de oameni. Numai în acest caz scapi de neputinţa mândriei. În împlinirea poruncilor se arată deci, de fapt, dorinţa de a iubi pe Hristos sau începutul de fapt al iubirii Lui şi creşterea acestei iubiri. Altfel, dorirea lui Hristos e numai o vorbă goală. Şi cu ea se poate lăuda oricine.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 716 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 441)