Nichita nu a putut să se supună cuvintelor egumenului, nu a reuşit să înăbuşe în sine marea râvnă pentru viaţa în zăvorâre şi a făcut ceea ce a gândit. S-a zăvorât, a zidit uşa şi, fără să iasă, petrecea de unul singur, în rugăciune.

Dar, după câteva zile deja, nu a putut să evite cursele diavoleşti. În timpul cântării, a auzit o voce care se ruga împreună cu el şi a simţit un miros nespus, de bună mireasmă. Înşelându-se cu aceasta, şi-a zis: „Dacă nu ar fi fost un înger, nu s-ar fi rugat împreună cu mine şi nu ar fi fost acest bun miros al Sfântului Duh”. Şi s-a rugat cu sârguinţă, zicând: „Doamne, arată-Te Tu Însuţi, ca să Te văd!”. Atunci a auzit o voce: „Nu mă voi arăta ţie, pentru că eşti tânăr, ca să nu cazi, mândrindu-te”. Zăvorâtul i-a spus atunci, cu lacrimi: „Nu mă voi înşela, pentru că egumenul m-a învăţat să nu iau în seamă ademenirile diavoleşti. Voi face tot ceea ce îmi vei porunci!”.

Atunci, şarpele cel pierzător de suflete, primind putere asupra lui, a zis: „Nu poate omul care se află în trup să mă vadă. Dar eu trimit îngerul meu să fie cu tine, ca să faci voia lui”. Şi înainte i s-a înfăţişat un demon în chip de înger. Nichita a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat ca unui înger. Demonul i-a spus: „De acum înainte să nu te mai rogi, ci să citeşti cărţi. Aşa vei sta de vorbă cu Dumnezeu şi vei da sfaturi folositoare celor ce vor veni la tine. Totdeauna mă voi ruga Ziditorului tuturor pentru mântuirea ta”. Încrezându-se în aceste cuvinte, zăvorâtul s-a înşelat şi mai mult şi nu s-a mai rugat, dar era sârguincios cu lectura cărţilor şi îl vedea tot timpul pe demonul care se ruga şi se bucura, crezând că un înger se roagă pentru dânsul. El vorbea foarte mult din Scripturi cu cei ce veneau la dânsul pentru folosul sufletului. A şi început să proorocească şi se răspândise despre el o mare slavă, încât toţi se minunau că toate cuvintele lui se împlineau.

Odată a trimis pe cineva la cneazul Iziaslav, zicând: „Astăzi, la Zavolocia, va fi ucis cneazul Gleb Sviatoslavici. Să-l trimiteţi neîntârziat pe fiul vostru, Sviatopolk, la tronul Novgorodului”. Ceea ce a spus s-a şi întâmplat – peste câteva zile s-a răspândit vestea uciderii cneazului Gleb. De aceea avea o tot mai mare faimă de proroc şi îl ascultau şi cneazul, şi boierii.

Chiar dacă demonul nu ştie ce va fi, ce a făcut el însuşi sau ce rele i-a învăţat pe oameni să facă – să ucidă sau să fure –, poate să descopere. De asemenea, când oamenii veneau la zăvorât după cuvinte de mângâiere, părutul înger îi povestea toate cele întâmplate cu aceştia. Nimeni nu putea concura cu dânsul în cărţile Vechiului Testament, deoarece ştia pe de rost Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, cărţile Judecătorilor, ale regilor şi toate proorocirile din aceste cărţi; ştia bine toate cărţile evreieşti, dar Evanghelia şi cărţile Sfinţilor Apostoli, transmise nouă prin har, nu voia niciodată să le vadă şi nici să audă de ele. Nu le citea şi nici nu îngăduia să se vorbească din cărţile Noului Testament. De aceea, toţi înţelegeau că a fost înşelat de vrăjmaşul.

Alarmaţi de aceasta, au venit la cel înşelat cuvioşii părinţi Nicon egumenul, Ioan, care a fost egumen după acesta, Pimen Postitorul, Isaachie, care a fost episcop de Rostov, Matei înaintevăzătorul, Isaachie, zăvorâtul din peșteră, Agapit doctorul, Grigorie făcătorul de minuni, Nicolae, care a fost episcop de Tmutarakan, Nestor cronicarul, Grigorie făcătorul de canoane, Teoctist, care a fost episcop de Cernigov, şi Onisifor înainte-văzătorul. Toţi aceştia, strălucind cu virtuţile, au venit şi au săvârşit rugăciuni pentru Nichita, izgonind demonul de la dânsul, încât nu l-a mai văzut niciodată. Scoţându-l din peşteră, l-au rugat să le spună ceva din Vechiul Testament. El s-a jurat că niciodată nu a citit aceste cărţi, pe care mai înainte le ştia pe de rost, deşi nu ştia nici un cuvânt să citească, pentru că abia învăţa carte.

(Patericul Lavrei Pecerska, în curs de publicare la Editura Doxologia)