În ce situaţie se află acum bisericile de lemn din judeţul Iaşi?

O evaluare la zi nu pot face, dar vă pot spune cum le-am găsit eu în urmă cu trei ani, când am realizat un studiu în acest sens pentru Consiliul Judeţean Iaşi. Dar vreau să atrag atenţia că în trei ani o biserică de lemn se poate prăbuşi, poate fi demontată, poate fi dusă în altă parte sau desfăcută şi construită o biserică de zid în locul ei.

În urmă cu trei ani am făcut cercetări la 30 de biserici de lemn din judeţul Iaşi şi, din păcate, unele dintre acestea erau grav compromise. Altele sunt o minune, dar, iarăşi din păcate, nu s-a intervenit pentru conservare sau restaurare de prin anii '65-'70. Este ultima perioadă în care s-a mai intervenit în mod profesionist la ele. Intervenţiile care s-au făcut după 1990 nu au fost profesioniste, au fost lăsate la latitudinea preotului din sat sau a unui grup de enoriaşi, care, cu bune intenţii, vrând să salveze ceva, de fapt au făcut un rău mai mare.

Dat fiind faptul că lemnul este un material perisabil, multe biserici se pot compromite în decurs de 10-15 ani, dacă sunt atacate de umezeală sau dacă prezintă alte vicii de structură. Cel mai grav lucru mi se pare faptul că sunt anumite biserici care au fost îmbrăcate în zid. Şi în cazul altora, care sunt, încă, foarte frumoase şi care păstrează şi porţiuni de pictură sau au încă pictura în stare bună, umezeala este un pericol. Cele care au fost îmbrăcate în zidărie se perimează. Există şi un anumit număr de biserici care au fost desfăcute, s-a construit o biserică nouă, iar de la bisericuţa veche s-a luat o bucată din catapeteasmă sau o parte din sistemul de boltire. A rezultat, astfel, o biserică de zid care nu mai are nimic de-a face cu monumentul iniţial.

Spuneaţi că există cazuri în care bisericile de lemn au fost desfăcute, iar anumite componente au fost mutate în biserici noi, de zid. Fiind înscrise în categoria monumentelor istorice, nu se află sub incidenţa legii?

Multe lucruri se află sub incidenţa legii, dar degeaba. Totul ţine, până la urmă, de voinţa oamenilor din zonă. Bisericuţele de lemn trebuie să fie în grija comunităţii locale, aceasta să fie mândră de ce are şi să trăiască în cultul valorii strămoşeşti, a bunei credinţe. Atâta vreme cât nu se cultivă acest sentiment, cât comunităţile nu învaţă să-şi preţuiască aceste valori ce vin din trecut, degeaba facem noi, arhitecţii, studii. Nu există posibilitatea de a se trece la nişte proiecte de restaurare.

„Tocmai prin acest accent tradiţional ele sunt foarte valoroase“

Prin ce se caracterizează, din punct de vedere arhitectural şi pictural bisericile de lemn din judeţul Iaşi?

Stilul arhitectural este unul popular. Singura biserică în care întâlnim influenţe din arhitectura cultă este biserica de lemn din Dobrovăţ. În rest, celelalte sunt bisericuţe simple, pe plan dreptunghiular, cu altarul poligonal sau înscris într-un semirotund, cu bolta din lemn. Pictura, de asemenea, este de influenţă populară şi realizată de meşteri locali, dar tocmai prin acest accent tradiţional ele sunt foarte valoroase.

Multe dintre bisericuţele acestea sunt biserici de cimitir şi au fost ctitorite de boieri, de obştea locală sau au fost cumpărate din alt sat şi translate. Importanţa lor ţine de modul în care a evoluat arhitectura tradiţională. Aşa cum arhitectura tradiţională a satelor dispare, dispare şi aceasta, din păcate.

Cum vă explicaţi longevitatea şi rezistenţa lor în timp, având în vedere materialul din care sunt construite?

Lemnul pare un material perisabil, dar, bine tratat, poate rezista cinci-şase-şapte secole. Un lemn de stejar, impregnat şi bine uscat, rezistă.

Însă, păstrarea lor în stare bună ţine şi de alţi factori, iar unul dintre aceştia este amplasamentul; dacă amplasamentul e în pantă, acesta este antrenat, de-a lungul timpului, de forma de relief, care evoluează şi ea sub incidenţa precipitaţiilor, a alunecărilor de teren. De aceea, asigurarea stabilităţii amplasamentului este una dintre priorităţile în conservarea unui astfel de monument.

„Cea mai mare greşeală este că se renunţă la biserica de lemn în favoarea uneia din zid“

În cazul anumitor biserici de lemn există controverse legate de anul construcţiei. Există metode moderne de a data lemnul?

Da, datarea se poate face cu precizie acum, cu metoda carbonului sau prin evaluarea cercurilor de vârstă a lemnului.

Ce lucrări se impun pentru conservarea şi restaurarea corectă a unei biserici de lemn?

Preotul trebuie să ştie să recunoască valoarea monumentului şi apoi să apeleze la specialişti în conservarea lemnului şi în restaurare. În primul rând trebuie consolidat amplasamentul, pentru că, de multe ori, terenul şi fundaţiile sunt deplasate. Fundaţia fiind din piatră, apele de ploaie udă paramentul, deci trebuie asigurat amplasamentul. După aceea, trebuie văzut cât din structura originală se poate menţine şi cât nu. Când există pictură, lucrurile se complică. Pictura interioară este de sfârşit de secol XIX, început de secol XX şi este valoroasă şi foarte greu de conservat pe lemn. Asta înseamnă că înainte de a consolida trebuie să intervină specialistul în pictură, să vadă cum poate conserva şi restaura frescele. Dacă unele părţi ale lemnului sunt atacate de cari, acestea trebuie scoase din operă şi înlocuite. Orice bucată de lemn atacată de ciuperci sau de cari trebuie scoasă şi arsă. Dar totul trebuie înlocuit după relevee şi exact după forma iniţială a bisericii. De asemenea, se fac cercetări pentru a vedea dacă de-a lungul timpului nu s-au făcut lucrări care au denaturat stilul iniţial al bisericii.

Apoi, acoperişul se reface cu draniţă, în general, lucru destul de complicat. Să găseşti acum pe cineva să facă draniţă e o adevărată istorie.

Dumneavoastră, ca specialist, ce greşeli majore aţi sesizat în ceea ce priveşte modul în care au fost restaurate unele dintre aceste monumente?

Cea mai mare greşeală, după părerea mea, este că se renunţă la biserica de lemn în favoarea uneia din zid, iar dacă se crede că există ceva frumos în biserica veche, se taie de-acolo şi se pune în cea nouă.

Multe dintre aceste biserici au fost vopsite cu vopsele chimice. Se poate remedia această greşeală?

Asta se poate remedia. Există în prezent decapanţi destul de blânzi, care pot aduce lemnul la aspectul lui original. Mai grav este când se consideră pur şi simplu că biserica în sine nu rezistă, o desfac, construiesc alta, dar nu după releveul vechii biserici, nu după forma ei veche, ci cu totul diferit.

Reversibilă este şi metoda pavării cu scândură, în exterior. Bârnele groase din lemn, pentru a rezista în timp, se acopereau cu scânduri. E un sistem frecvent întâlnit şi nu e cu nimic greşit. Poate fi considerată o măsură de protecţie. Nu este o metodă invazivă, scândura putând fi înlăturată oricând.

Ca să devină atracţii turistice, trebuie să se refacă infrastructura

Aţi fost solicitată, în calitatea dumneavoastră de specialist atestat de Ministerul Culturii, să oferiţi consultanţă unei comunităţi locale în privinţa conservării unui monument din lemn?

Eu personal nu. Dar sunt colegi care au fost solicitaţi. Situaţiile însă sunt extrem, extrem de rare. La maximum două biserici din judeţul Iaşi s-a intervenit cu specialist până acum. În Iaşi suntem puţin specialişti în domeniul ăsta, iar pentru execuţie, la lemn, trebuie să se intervină cu oameni care au mai făcut astfel de restaurări, pentru că e o chestiune de meşteşug, de manualitate, nu oricine poate să facă treaba asta.

Proiectele cu finanţare europeană, pe care multe dintre comunităţile rurale le accesează, ar putea constitui o sursă de bani pentru restaurarea bisericilor de lemn?

Chiar dacă restaurarea unui monument istoric creşte punctajul într-un astfel de proiect, dacă nu ai accesibilitate, punctajul scade. Bun, poţi spune că refaci şi drumul, dar numai pentru asta nu obţii punctajul. Iar dacă drumul costă de cinci ori mai mult decât biserica, iarăşi n-ai făcut nimic. În plus, aceste biserici sunt obiective de interes local, nu naţional. Cele de interes naţional sunt monumentele istorice de categoria A, or aceste biserici sunt toate de categoria B.

Un adevărat succes ar fi recunoaşterea acestor biserici

Ce soluţii ar fi pentru salvarea şi menţinerea acestui patrimoniu?

Sunt două aspecte de subliniat. Primul este acela că bisericile de lemn au fost, în mod tradiţional, biserici mici, ale comunităţilor rurale. Din această privinţă, nu pot deveni nişte atracţii turistice, chiar dacă sunt valori deosebite, pentru că asta ar însemna să se refacă infrastructura, lucru destul de complicat la noi. Drumurile către aceste biserici te determină să faci orientare turistică, să mergi cu maşina pe nişte şleauri de ţară pe care nu e recomandat să te aventurezi nici pe jos. Nu văd, deci, ce viitor ar putea avea aceste biserici şi e trist.

Al doilea aspect ţine de conservare. Şi, în acest sens, primordială este răspunderea preotului paroh, care ar trebui să fie foarte bine instruit în istoria edificiilor de cult, în ceea ce înseamnă stilurile arhitectonice, stilul ecleziastic, stilurile picturale şi în privinţa valorii lor, pentru că în felul ăsta le-ar putea proteja. E-adevărat că ridicarea unei biserici noi costă, poate, mult mai puţin decât restaurarea uneia vechi, pentru care îţi trebuie şi o dedicaţie deosebită. Cred că un adevărat succes ar fi în momentul în care ar exista o recunoaştere a acestor biserici. Dar nu sunt cunoscute pentru că se ajunge foarte greu la ele.