Numai un om curat Îl vede pe Hristos în lumina Taborului
Numai în măsura în care omul se curăţeşte de patimi, se curăţeşte de răutăţi, poate vedea pe Domnul Hristos în lumină, ÎI poate vedea altfel decât omul pătimaş.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă începe cu o înainte-prăznuire, sau un fel de anticipare a prăznuirii, care aduce în conştiinţa noastră, a credincioşilor, prin slujbele Bisericii, bucuria Schimbării la Faţă. Sărbătoarea propriu-zisă este pe 6 august şi apoi urmează zile de pomenire a Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus până în 13 august inclusiv, când se încheie praznicul Schimbării la Faţă. În 13 august se repetă praznicul din 6 august. Această repetare a praznicului, în termeni bisericeşti mai vechi se numeşte „odovania“ praznicului.
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost un prilej de bucurie şi de aceea în gândirea isihastă, şi mai ales la Sfântul Grigorie Palama, se insistă mult a se curăţi omul ca să aibă cunoştinţă, ca să simtă, să vadă, să perceapă lumina de pe Tabor, să-L vadă pe Domnul nostru Iisus Hristos schimbat la faţă. Numai în măsura în care omul se curăţeşte de patimi, se curăţeşte de răutăţi, poate vedea pe Domnul Hristos în lumină, ÎI poate vedea altfel decât omul pătimaş. Un om pătimaş ÎI scade pe Domnul Hristos. Sunt oameni ce mărturisesc că au gânduri rele despre Domnul Hristos, pentru că ei sunt pătimaşi şi nu pot vedea sfinţenia şi măreţia Domnului Hristos. Or, lucrarea aceasta de îmbogăţire sufletească, lucrarea isihastă, are rostul de a-l curăţi pe om de patimi, ca să-L poată vedea pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, nu ca pe om, şi mai ales nu ca pe un om pătimaş.
În istoria existenţei umane, a fost o vreme când oamenii i-au socotit pe zei ca fiind pătimaşi, ca fiind nişte fiinţe care au nişte răutăţi pe care le au şi oamenii: se mânie ca oamenii, se doresc trupeşte ca oamenii, se folosesc de băuturi alcoolice ca oamenii. De ce credeau aşa oamenii despre zei? Pentru că ei erau scăzuţi, nu puteau concepe, nu puteau înţelege ceva mai presus de ei. Asta e realitatea și azi: oamenii care nu trăiesc o viață curată, nici nu înțeleg o viață curată. De aceea, numai lucrarea de curățire a sufletului ne ridică mai presus de răutăți, cu ajutorul lui Dumnezeu.
(Arhim. Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 173-
