„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a ales dintre pământeni pentru a fi oameni cereşti” – Cuvântul IPS Părinte Mitropolit Teofan la Proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Paisie şi Cleopa de la Sihăstria
Cu toţii, în faţa raclei cu sfintele lor moaşte, din inimă recunoscătoare strigăm şi mărturisim: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrările Tale. Sfânt eşti, Dumnezeul nostru, şi întru sfinţii Tăi, Paisie şi Cleopa, Te odihneşti!”
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Distinse autorități,
Iubit cin monahal,
Iubiți frați preoți și diaconi,
Dragi pelerini,
Dreptmăritori creștini iubitori de Hristos și de Sfinții Săi,
Suntem aici pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu prin săvârșirea Sfintei Euharistii pentru darurile cele alese revărsate peste Biserica Sa și peste întreaga lume, daruri arătate în chipurile binecuvântate ale Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria.
După hotărârea Sfântului Sinod din data de 11 iulie 2024 și după proclamarea canonizării de la Patriarhia Română din data de 4 februarie 2025, continuăm acum pe plan local aducerea la cunoștință către poporul lui Dumnezeu marele act al canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa.
Din Tomosul de canonizare, din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, am luat aminte cum au viețuit Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa, cum L-au mărturisit, în Duhul Sfânt, pe Hristos, cum au fost binecuvântați de iubirea Tatălui Ceresc.
Cu adevărat, minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi Paisie și Cleopa!
De la Patriarhul Țării, continuând cu ierarhii Sfântului Sinod, dimpreună cu obștea Mănăstirii Sihăstria și cu întreaga conștiință monahală, având alături preoții și credincioșii din parohii, credem și mărturisim că Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa au pătruns, încă din această viaţă, în veşnicia lui Dumnezeu.
Iubirea lui Dumnezeu le-a inundat întreaga fiinţă.
Harul lui Dumnezeu i-a prefăcut din oameni plămădiţi din ţărâna pământului în sfinţi ai Împărăției Cerurilor.
Au dobândit „libertatea fiilor măririi lui Dumnezeu” (Romani 8, 21), adică au fost sloboziţi de robia morţii și a păcatului.
Au dobândit vederea duhovnicească asupra lucrurilor, oamenilor și evenimentelor. Au pătruns în firea lucrurilor sesizând adevărul, scrutând adâncurile pe care logica obişnuită, omenească, nu le poate sesiza.
Au dobândit harul de a se ruga pentru întreaga lume, nemaifăcând deosebire între prieteni şi vrăjmaşi. Au devenit astfel fii ai Tatălui care „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45)
De-a lungul vremii, mulți creștini au mărturisit că fiind lângă Sfântul Cuvios Paisie, simţeau că acesta se afla sub adumbrirea Duhul Sfânt!
Înlăuntrul său ardea un asemenea foc duhovnicesc, încât oricine ședea lângă el percepea dragostea învăluindu-l întru totul, simțeau văpaia Duhului Sfânt care se ruga în Sfântul Paisie cu „suspine negrăite” (Romani 8, 26).
În preajma Sfântului Cuvios Cleopa, oamenii descopereau puterea Scripturii şi a Părinţilor, revărsându-se ca o cascadă . „Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale” (Psalm 41, 9). Adâncul Scripturii chema adevărul Părinţilor şi ambele mângâiau, mustrau, întăreau și îmbrățișau mintea și inima celor ce participau la o adevărată Liturghie a Cuvântului.
Pentru acest mare dar, arătat în chipurile Sfinţilor Paisie şi Cleopa aducem aleasă recunoştinţă lui Dumnezeu.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a ales dintre pământeni pentru a fi oameni cereşti.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dăruit călugărilor pentru a arăta că ţelul vieţii lor este dobândirea Sfântului Duh la care ajung prin crucea ascultării, a sărăciei de bunăvoie, a curăției trupești și sufletești, a rugăciunii neîncetate.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dăruit arhiereilor pentru a-i ajuta să poarte crucea păzirii ortodoxiei credinţei, crucea luptei pentru unitatea Bisericii şi pentru pacea şi mântuirea credincioşilor ei.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dăruit preoţilor de parohie pentru a-i ajuta să înţeleagă taina marelui dar al preoţiei pe care l-au primit şi menirea lor de a aduce mângâiere şi nădejde poporului iubitor de Hristos.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că i-a dăruit creştinilor mireni pentru a-i însoţi în familia lor, în asumarea diferitelor sarcini în viaţa lumii, în purtarea crucii de fiecare zi.
Cu toţii, în faţa raclei cu sfintele lor moaşte, din inimă recunoscătoare strigăm şi mărturisim: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrările Tale. Sfânt eşti, Dumnezeul nostru, şi întru sfinţii Tăi, Paisie şi Cleopa, Te odihneşti!”
Adresez mulțumire aleasă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru inițierea lucrării de canonizare a Sfinților Paisie și Cleopa. Mulțumire se cuvine a fi adusă ierarhilor Sfântului Sinod aici de față, împreună-lucrători cu poporul lui Dumnezeu, părintelui stareț Arsenie și obștii monahale pentru toată strădania candelei celei aprinse a rugăciunii de zi și de noapte pentru ei și pentru noi, cei din zgomotul lumii, mulțumiri autorităților care au ajutat și tuturor credincioșilor care, prin rugăciunea lor, prin dragostea lor, prin jertfa lor fac ca Biserica să meargă mai departe în drumul ei ajutat de sfinții Cerului și ai pământului către Împărăția Preasfintei Treimi, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin!
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei