În Monografia Mănăstirii Varatic, editată de Mitropolia Moldovei şi Sucevei în 1986, lucrare tipărită cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei de atunci, în capitolul 1, intitulat: Mănăstirea Varatic - vatră de istorie, autor preot Scarlat Porcescu, se face referire şi la Mănăstirea Topoliţa, unde, spune autorul, „cunoaştem şi numele unor stareţe. Astfel, prin 1756, era stareţă Magdalena, iar prin 1773, în fruntea mănăstirii se afla stareţa Epraxia“ (p. 17). Sunt menţionate, aşadar, doar două stareţe de la această mănăstire, o a treia, Elisabeta, fiind menţionată în 1831, conducând, însă, grupul de maici care au rămas la Topoliţa, de data aceasta nu ca mănăstire de sine stătătoare, ci ca metoc al Mănăstirii Varatic (p. 24), după mutarea marii majorităţi a maicilor la noua mănăstire. Părintele Ioanichie Bălan crede că „în anul 1786, întemeindu-se Mănăstirea Varatic, toate călugăriţele de la Topoliţa au fost transferate aici, iar biserica lor devine parohie“ (Vetre de sihăstrie românească, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982, p. 111).

Însemnările de pe cărţile vechi de cult pot oferi date istorice importante

Suntem nevoiţi să recunoaştem că domnul profesor I. Caproşu are dreptate când afirmă că însemnările de pe cărţile vechi de cult pot oferi date istorice importante, privind persoane, locuri sau evenimente, de multe ori necunoscute. Iată un exemplu concret.

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Tg. Neamţ are în patrimoniul său un manuscris din prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Este vorba de o carte de cult, un Penticostar, care a fost terminată în 17 mai 7250 (1742 n. n.). De fapt, acest manuscris cuprinde două părţi. Prima, numită STRASTIERĂ (termenul vine de la slavul strasti - strastnie - şi înseamnă suferinţă, pătimire), cuprinde slujbele din Săptămâna Patimilor din Triod, începând cu Sâmbăta lui Lazăr. Partea a doua cuprinde, propriu-zis, slujbele Penticostarului. Manuscrisul este în limba română cu caractere chirilice. La începutul fiecărei părţi se află un fel de Predoslovie în care aflăm, printre altele, atât numele autorului manuscrisului, cât şi numele unei stareţe de la Topoliţa, menţionat într-o însemnare făcută de autor dedesubt.

Redăm cele două predoslovii, care prezintă asemănări, dar şi deosebiri cu limbajul folosit de autor.

Predoslovia primei părţi.

„CADE-SĂ A ŞTI CĂ ACEASTĂ STRĂSTIERĂ S-AU SCRISĂ di pe un izvod străstieră a sfinţiei sale părintelui Pahomie de la Unsa care scrie într-ănsul că-i tipărită în Ţara Romănască în zilele lui Necolai Voevod, care s-au fostă tipărită în Bucureşti, fiindă tiparnică popa Stoica. Şi l-amă scris în zilele preluminatului Ioan Costantină Voevod în a doao domnie ce au venită Domnu în Ţara Moldovii din Ţara Romănască şi fiindă în scaunul Mitropolii sfinţia sa chir Nechiforă, Mitropolitul Sucevii şi a toată Moldovlahie. Şi l-amă scris eu Costantin Dascălul cu toată cheltuiala me, care l-amă vândută (cu n. n.) doisprezece lei preutului (în text a fost trecut numele Năstasie, dar a fost tăiat) de la Storeşti, care iaste în pomenire pentru sufletulă său. Dată de monahul (în text a fost trecut numele Nicanul, dar şi acesta a fost tăiat) călugăraşul ca să-i fie pomenire în veaci. Mărire şi laudă lui D(u)mnezeu în veacii veaciloră, Amină. Vlet (anul n. n.) 7250 (1742 n. n.) mai 17 dnă (ziua n. n.)“

Sub această introducere se află următoarea însemnare:

„Această sfântă carte ce să cheamă Penticostariă l-a cumpărat Elisafta, stariţa de la sfânta Mănăstire Topoliţa (s. n.) ca să le fie a sfintei mănăstire în veaci.

Însă să (se n. n.) ştie că cu preotul ce grăisăm să-l cumpere, neavându bani să dea dacă l-am gătat, iară eu l-am vândut călugăriţelor de la Topoliţă ca să fie a mănăstirii în veaci neclătit (neclintit n. n.)“.

Predoslovia celei de a doua părţi.

„Cade-să a şti că această sfântă Pentecostară s-au scris în zilele preluminatului domn Ioan Costantină Voevod, în a doao domnie ce au vinită în Moldova şi fiindă Mitropolită sfinţia sa chir Nichiforă, Mitropolitul Sucevii şi a toată Moldovlahie. Şi l-am scris după un izvod Pintecostareă carele era a Jorăi şi tipărit cu toată cheltuiala în zilele domnu Ioan Costantin Basărabă Voevod şi mitropolit fiindă Teodosie Ţărăi Romăneşti, care scrie într-ănsul că s-au tipărită în sfânta Episcopie de la Buzău de Mitrofan episcopul care era vlet (la anul n. n.) 7209 (1701 n. n.). Şi l-amă scris eu Costantină Dascălul cu toată cheltuiala me, şi cumă s-au aflată într-acel Pentecostară aşe l-am scris şi eu, şi l-amă vândută (cu n.n.) doisprezece lei preutului de la Storeşti care iaste în pomenire pentru sufletul său, dată de monahulă călugărul ca să-i fie pomenire în veaci. Mărire lui D(u)mnezău în veacii veaciloră, amină. Vlet (anul n. n.) 7250 (1742 n. n.), mai 17 dni (zile n. n).“

Dedesubt autorul consemnează: „Această sfântă carte ce să cheamă Penticostară l-a cumpărat molitvasa (rugătoarea n.n.) Elisafta stariţa de la sfânta mănăstire Topoliţa (s.n.) ca să fie a sfintei mănăstiri în veaci. Însă să să ştie că cu preotul ce grăisăm să i-l facu neavându bani să de, iar eu l-am văndut călugăriţelor de la Topoliţă“.

Aşadar, în cele două prefeţe este pomenit numele stareţei de la Mănăstirea Topoliţa, ELISAFTA, care este numită rugătoarea pentru că avea, probabil, darul rugăciunii permanente.

Precizarea este importantă pentru că numele acestei stareţe apare în manuscris cu 14 ani mai înainte decât al primei stareţe cunoscută până în prezent, Magdalena, respectiv în 1742. Este posibil ca maica Magdalena să fi fost succesoarea stareţei Elisafta la conducerea mănăstirii.

La mijlocul secolului al XVIII-lea Mănăstirea Topoliţa era bine organizată, iar obştea monahală era numeroasă, ceea ce presupune că stareţa Elisafta avea calităţi deosebite de conducător, de vreme ce această obşte o alesese în fruntea ei, dar ducea şi o viaţă duhovnicească aleasă, concentrată mai cu seamă pe rugăciune, pentru care motiv a şi fost numită molitvasa (rugătoarea).

Pe vatra Mănăstirii Topoliţa, timp de peste 230 de ani, a ars necontenit flacăra credinţei şi a rugăciunii

Manuscrisul mai cuprinde câteva însemnări interesante care au legătură cu mănăstirea. Astfel, pe coperta faţă, în interior, se află scris: „Constantin preut, Ghiorghi preut, Ion preut, Ştefan preut, Vasile preut, Niculai Vlădică (s. n.): XC (Hristos n. n.) să vă pomenească, let (anul n. n.) 7282 (1774 n.  n.)“, iar pe colţul copertei dreapta, sus, citim: „Să să ştie că am scris eu preut Man(ole n. n.) aceasta“.

Deci, un grup de şase preoţi, conduşi de un arhiereu, a vizitat mănăstirea în anul 1774. Cine şi de unde era acest „Niculai Vlădică“ nu ştim. În listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, alcătuite de părintele prof. dr. Mircea Păcurariu (Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, pp. 513-547), nu se găseşte, pentru perioada respectivă, nici un ierarh cu numele Nicolae. La fel în listele lui Nicolae Iorga (Istoria Bisericii Româneşti, ed. a II-a, vol. II, Bucureşti, 1932) nu se află în veacul al XVIII-lea nici un arhiereu cu acest nume. Este posibil ca mănăstirea să fi fost vizitată de vreun ierarh străin care purta acest nume şi care a fost însoţit de preoţii menţionaţi, unul dintre ei, Manole, făcând însemnarea.

Pe coperta spate, interior, se află semnătura: „Filotei Ieromonah let 7281 (1773 n. n.) ap(rilie n. n.) 2“. Nu se ştie cine era acest ieromonah, dar nu este exclus să fie vorba despre slujitorul şi duhovnicul mănăstirii.

Ultima însemnare face referire directă la mănăstire: „Vasile (numele este scris ca o semnătură, cu litere foarte mari, circa 2,5 cm.) preut la Ieş (Iaşi n. n.) let 7289 (1781 n. n.) mai 27. (La n. n.) Mănăstire Topoliţe săntă (sunt n. n.) nişte călgăriţe (călugăriţe n. n.). Preut Vasile am scris di la Boieşte (Boiştea n. n.)“. Probabil acest preot Vasile din Iaşi era originar din Boiştea de unde se mutase călugăriţele la Topoliţa. Din modul cum e formulată însemnarea („sunt nişte călugăriţe“) se deduce că în 1781 deja la această mănăstire numărul maicilor se micşorase, parte din ele plecând pentru a pune bazele schitului care, în timp, avea să devină atât de cunoscuta Mănăstire Varatic de astăzi.

Manuscrisul care cuprinde aceste însemnări este lucrat foarte frumos, este bicolor (roşu cu negru) şi, potrivit însemnării de la sfârşitul lui, împreună cu dascălul Constantin au ostenit la el şi fiii săi, Nicolae şi Iordachie. Însemnarea este datată 7250 (1742 n. n.) martă (martie) 15 dni (zile n. n.)

Cum a ajuns acest manuscris la Mănăstirea Topoliţa am văzut din cele două prefeţe, dar despre modul cum a ajuns la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ şi când anume nu avem nici un indiciu. Cert este că cercetarea lui a dus la aflarea numelui unei stareţe de la vechea Mănăstire Topoliţa, pe vatra căreia, timp de peste 230 de ani, a ars necontenit flacăra credinţei şi a rugăciunii, şi acesta-i lucrul cel mai important.

De aceea, considerăm necesar ca toate însemnările de pe vechile cărţi de cult din bisericile noastre să stea în atenţia slujitorilor lor, pentru că ele pot oferi surprize dintre cele mai plăcute privind viaţa parohiilor sau a mănăstirilor, precum şi a vrednicilor noştri înaintaşi, conducătorii lor spirituali.