O delegaţie din Valea Timocului a participat la întronizarea IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului

Episcopia Dacia Felix (Serbia)

O delegaţie din Valea Timocului a participat la întronizarea IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului

În data de 28 decembrie 2014 delegaţia românilor/vlahilor din Valea Timocului, condusă de Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, Protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, a participat la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.

Timocenii i-au dăruit noului Mitropolit icoana Sfântului Niceta de Remesiana, un mare sfânt al Bisericii Creştine şi strămoş al românilor de la Sud de Dunăre. Înmânându-i icoana Înalpreasfinţitului Părintele Vicar Boian a spus: ”Înaltpreasfinţia Voastră vă dăruim această icoană a marelui Sfânt Ierarh Niceta de Remesiana, cunoscut în toată lumea creştină dar şi la noi românii care suntem privilegiaţi de a fi strănepoţii lui, ca simbolul legăturilor noastre, a românilor/vlahilor de la Sud şi Nord de Dunăre, pentru că întro perioadă Sfântul Niceta i-a condus spiritual şi pe românii din stânga şi din dreapta Dunării”. (Sursa: daciaortodoxa.ro)

Citește despre: