Cu tristeţe am aflat de trecerea din această lume a părintelui arhimandrit Ambrozie Filiuţă, fost slujitor şi Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti, sacerdot cu viaţă îndelungată (104 ani) şi slujire rodnică.

Sfânta Evanghelia citită astăzi la slujba înmormântării ne-a încredinţat că moartea nu este numai tristeţe, ci şi trecere la viaţa veşnică, iar cei ce au dobândit pârga Duhului (cf. Romani 8, 18-24) vor fi chemaţi întru învierea vieţii (cf. Ioan 5, 29).

Pe lângă durerea despărţirii de unul dintre slujitorii Bisericii, avem însă, după învăţătura Bisericii, şi datoria de a ne aduce aminte prin evidenţierea faptelor de vrednicie ale celui adormit în Domnul, neuitând îndemnul Apostolului Neamurilor de a nu ne întrista ca şi cei care nu au nădejde (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13). Această plecare la Domnul nu este o despărţire definitivă, pentru că sfârşitul vieţii pământeşti este o trecere spre cele veşnice, în Împărăţia lui Dumnezeu, unde „drepţii ca luminătorii strălucesc”.

Trecerea la cele veşnice este vremea odihnei de ostenelile omului săvârşite în această lume, pentru dobândirea cununilor cereşti.

Arhimandritul Ambrozie Filiuţă s-a născut în comuna Măluşteni, raionul Murgeni, regiunea Iaşi, la 19 decembrie 1909, din părinţii Nicolae şi Ecaterina, agricultori, oameni harnici, evlavioşi, cu dragoste de cele sfinte, primind la Botez numele Alexandru. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar Seminarul Teologic la Ismail, absolvindu-l în anul 1930. În acelaşi an s-a înscris la Facultatea de Teologie din Chişinău, susţinând la finalul studiilor lucrarea de licenţă, în februarie 1935, cu subiectul Biserica Sfântul Nicolae din Măluşteni, judeţul Covurlui.

La 1 aprilie 1937 a fost numit funcţionar în Cancelaria Episcopiei Argeşului, iar în septembrie 1940 a fost transferat pe acelaşi post la Episcopia Huşilor, unde păstorea episcopul Grigorie Leu, care-i era rudenie apropiată.

La 4 ianuarie 1943, tânărul Alexandru Filiuţă a fost tuns în monahism, primind numele Ambrozie, iar la 6 ianuarie, de sărbătoarea Botezului Domnului, a fost hirotonit ierodiacon de către episcopul Grigorie Leu, la biserica Sfinţii Voievozi din Huşi. După primirea hirotoniei întru ieromonah la 7 martie 1943, în Catedrala episcopală din Huşi şi hirotesia întru duhovnic la 26 octombrie 1944, a fost numit vicar administrativ al Episcopiei Huşilor începând cu data de 1 decembrie 1944, funcţionând în această demnitate până în februarie 1949, când a fost transferat ca preot slujitor la Catedrala episcopală din Roman. Începând cu data de 1 ianuarie 1950 a revenit la Catedrala din Huşi.

A mai fost preot slujitor la Mănăstirea Bogdana (1 noiembrie 1953 - 1 martie 1954) şi la Mănăstirea Bujoreni (1 martie 1954 - 31 martie 1957).

La începutul anului 1958 a fost transferat în postul de preot slujitor la Catedrala patriarhală din Bucureşti, unde a slujit timp de 22 de ani, până la 1 martie 1980, când a cerut pensionarea, fiind în vârstă de 71 de ani. Ca pensionar, a mai trăit 33 de ani, ajungând astfel la venerabila vârstă de 104 ani.

Între anii 1961-1963, părintele Ambrozie Filiuţă a fost Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti, într-o perioadă grea pentru Biserică şi în special pentru monahi, când opresiunile regimului comunist vizau în mod direct această sfântă instituţie.

Pentru activitatea bogată pe care a desfăşurat-o a fost răsplătit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu rangul de arhimandrit.

Prin trecerea la cele veşnice a arhimandritului Ambrozie Filiuţă, acum în ajunul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei patriarhale şi al Bucureştilor, s-a stins o făclie care a strălucit mai bine de un secol în această lume, din a cărui căldură şi lumină spirituală s-au împărtăşit cei care i-au cunoscut viaţa şi activitatea îndelungată şi rodnică. A fost un om evlavios şi paşnic, milostiv şi răbdător.

Putem spune că Părinte Ambrozie Filiuţă pleacă din această lume rostind asemenea Sfântului Apostol Pavel: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (2 Timotei 4, 7). Suntem încredinţaţi că Dreptul Judecător îl va primi spunându-i: „Bine, slugă bună şi credincioasă […], intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21).

Având nădejdea învierii şi a bucuriei cereşti, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Dăruitorul vieţii veşnice, să aşeze sufletul slujitorului Său arhimandritul Ambrozie împreună cu drepţii, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu arhiereşti binecuvântări şi părinteşti condoleanţe pentru cei întristaţi,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(Sursa: arhiepiscopiabucurestilor.ro)