Era o sărbătoare anuală a Mănăstirii Optina şi noi am mers să îi felicităm pe stareţi cu ocazia sărbătorii. Părintele Varsanufie i-a povestit soţiei mele următorul lucru:

„O tânără călugăriţă a venit astăzi să mă vadă şi m-a întrebat: Mă recunoaşteţi, batiuşka?

-Cum pot eu să îl recunosc pe fiecare, măicuţă? - am spus. Nu, nu vă recunosc.

-M-aţi văzut - a spus ea - în anul 1905 în Moscova într-un tramvai. Eram o tânără cu mintea uşoară pe atunci şi sfinţia voastră v-aţi întors către mine şi m-aţi întrebat ce citesc? În acel moment eu ţineam o carte în mâini şi citeam. „Gorki” - am răspuns. Atunci aţi dat din cap, de parcă numai cerul ştia ce am făcut eu. Gestul sfinţiei voastre a produs o impresie puternică asupra mea şi eu am întrebat „Ce ar trebui să citesc?” Şi atunci m-aţi sfătuit să citesc preotul Kitrov (1899, un scriitor duhovnicesc). Eu chiar îl cunoşteam atât pe el, cât şi pe mama lui, însă nu bănuiam deloc să fi scris ceva. Când mi-aţi dat acel sfat, eu v-am răspuns cu aceste cuvinte: „Presupun că următorul lucru, pe care mi-l veţi spune, este acela că ar trebui să intru în mănăstire. „Da - mi-aţi răspuns - intră în mănăstire!” Eu doar am zâmbit la auzul acestor cuvinte, aşa de nepotrivite mi se păreau. V-am întrebat cine sunteţi şi cum vă numiţi. Aţi răspuns: „Numele meu a rămas între zidurile mănăstirii”. Acum vă amintiţi întâlnirea aceea?

-Acum îmi amintesc - am spus. Aşadar cum aţi ajuns în mănăstire? - am întrebat eu.

-Foarte simplu. Atunci când v-am spus rămas bun, am avut sentimentul că această întâlnire nu a fost întâmplătoare. Am cugetat adânc la semnificaţia ei. Apoi am cumpărat toate cărţile scrise de preotul Kitrov şi am început să citesc şi alte cărţi asemănătoare; după aceea am oferit o donaţie foarte mare unei mănăstiri de maici şi acum sunt rasoforă acolo.

(Starețul Varsanufie de la Optina, Moștenire duhovnicească, traducere de Cristea Florentina, Editura Bunavestire, Galați, 2002, pp. 27-81)