O jumătate de milion de irakieni au fugit din casele lor

Religia în lume

O jumătate de milion de irakieni au fugit din casele lor

Într-o țară în care, la finele anului 2013, mai mult de un milion de creștini și-au părăsit casele și bisericile, evenimentele actuale ar putea duce la dispariția totală a comunității creștine. 

În urma conflictelor din Bagdad și Mosul, comunitatea creștină din Irak se află în pragul colapsului. BBC Newsa raportat că jihadiștii din Statul Islamic al Irakului și Levantului, grup rebel afiliat Al-Qaeda, au cucerit cartierul creștin din Mosul. Aici au distrus cele cinci biserici creștine și au luat mai mulți prizonieri.

Preotul Hussein Najeb a declarat pentru Agenția de Presă Franceză că, între cei răpiți se numără femei și copii dar, până la ora actuală, încă nu a fost raportat un număr exact al victimelor: „Ceea ce trăim și ceea ce am văzut în ultimele două zile este oribil și catastrofal. În Mar Behnam, un oraș apropiat, alte biserici au căzut în mâinile rebelilor în această dimineață. Situația este îngrijorătoare, încă nu știu ce s-a întâmplat cu toți credincioșii bisericii noastre”, a spus preotul creștin.

Într-o țară în care, la finele anului 2013, mai mult de un milion de creștini și-au părăsit casele și bisericile, evenimentele actuale ar putea duce la dispariția totală a comunității creștine. Doar în ultimele zile, neoficial, o jumătate de milion de creștini din Irak și-au părăsit locuințele.