Părăsim bisericuţele de lemn ieşene pentru a poposi, azi, pe toată întinderea Sucevei, o zonă în care istoria satelor s-a scris nu doar în vechile hrisoave, ci, deopotrivă, pe lemnul tovarăş. Căci, în această parte de ţară, lemnul a constituit nu doar material de construcţie, ci chiar o parte din viaţa omului simplu, un prieten drag cu care s-a însoţit şi la bucurie, şi la necaz, şi în rugăciune, şi în gospodărie. Şi poate că frumuseţea şi trăinicia lui n-ar fi fost nicăieri mai bine puse în valoare decât în construcţia şi decorul bisericilor de lemn, adevărate comori de artă populară tradiţională, particularizate, în această zonă, prin motivele specifice, prin tehnica meşterilor lemnari şi prin stilul arhitectural.

Potrivit ultimelor estimări, pe întreg teritoriul judeţului Suceava de astăzi s-ar mai afla 50 de biserici de lemn, cele mai multe înscrise pe lista monumentelor istorice şi datate în secolele XVI-XIX. Această regiune, de altfel, se poate mândri cu cea mai veche bisericuţă de lemn din ţară, cea de la Putna, singura biserică de lemn medievală păstrată în România, cunoscută şi riguros datată în primii ani ai secolului al XV-lea. Bârnele vechi prezintă semne de numerotare, semn că biserica a fost cândva desfăcută şi mutată. De altfel, conform tradiţiei, această biserică a fost adusă de la Volovăţ în a doua jumătate a secolului al XV-lea, la dorinţa domnitorului Ştefan cel Mare (1457-1504), pe locul acesteia ridicându-se, între anii 1500-1502, actuala ctitorie de zid a lui Ştefan cel Mare.

Vechi lăcaşuri sucevene

Ca şi în cazul celorlalte zone ale Moldovei, multe dintre bisericuţele de lemn s-au prăpădit de-a lungul timpului. Cele care au rămas încă în picioare fac cinste comunităţii pe care le slujesc, fiind, la rându-le, îngrijite aşa cum se cuvine. Majoritatea bisericuţelor ce s-au păstrat până astăzi au fost ridicate în secolele XVII-XIX, ridicarea lor din lemn constituind o practică frecventă a zonei, recunoscută pentru bogăţia de păduri de pe cuprinsul său. Şi, deloc întâmplător, meşterii lemnari au lăsat mărturie pe tot ce-au făurit în aceste lăcaşuri adevărata măsură a harului lor.

Aproape toate aceste vechi biserici sunt construite din bârne de stejar, prinse „în coadă de rândunică“ sau „în cheotori“, acoperite cu draniţă şi decorate după tipicul folosit în gospodăriile ţărăneşti.

Una dintre bisericuţele extrem de valoroase ale Sucevei este cea de la Adâncata, ce poartă hramul „Sfântul Dumitru“. Construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din bârne de stejar, îmbinate în „coadă de rândunică“, în cununi de bârne orizontale, biserica are un soclu de piatră scund, iar acoperişul este făcut din şindrilă, „în solzi de peşte“.

Un alt monument valoros este cel de la Băneşti, comuna Fântânele. Bisericuţa din sat a fost ridicată la 1706 şi poartă hramul „Sfântul Nicolae“. Lăcaşul de cult de la Băneşti este de o frumuseţe remarcabilă, impresionând nu prin mărime, ci „prin stilul bizantin, cu influenţe din epoca Renaşterii“. De asemenea, puţini sunt cei ce ştiu că în cimitirul ce o înconjoară se află mormântul bunicii lui Eminescu, Paraschiva Iuraşcu, mama Ralucăi Iuraşcu (mama poetului).

Biserica de lemn din Băneşti este construită din bârne de stejar orizontale, cioplite în patru canturi şi încheiate în „coadă de rândunică“. Construcţia se sprijină pe un soclu din piatră de râu şi are un acoperiş din şindrilă, în patru ape. Streaşina largă este susţinută de console în „cap de cal“. De-a lungul timpului, bisericuţa a fost supusă unui ireversibil proces de degradare şi de aceea sunt necesare de urgenţă lucrări de restaurare.

Originalitate arhitecturală găsim şi în cazul bisericii de lemn cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Spiridon“ din Drăguşeni, construită la 1780. Lăcaşul este construit din bârne de stejar, cioplite în muchii, îmbinate în sistemul „cheotoare cu dublu zăvor“ şi este înconjurat de un brâu de lemn în formă de torsadă.

Două splendide biserici de lemn, ambele construite în secolul XVIII, se păstrează în două sate vecine: Horodnicul de Jos şi Horodnicul de Sus. Biserica de la Horodnicul de Jos a fost construită în anul 1717, din bârne de larice pe tălpi de stejar, fixate pe fundaţie din piatră de râu. Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Dumitru“ din Horodnic de Sus a fost construită în anul 1790, din bârne de stejar masive, cioplite în patru muchii şi îmbinate în „coadă de rândunică“.

Biserici de lemn în judeţul Suceava

În cele ce urmează vă prezentăm câteva dintre cele 50 de bisericuţe de lemn din judeţul Suceava, toate meritând atenţia noastră, lucrări de restaurare şi consolidare şi, de ce nu, introducerea într-un binemeritat circuit turistic religios:

Biserica de lemn de la Ciumârna, ce poartă hramul „Sfântul Nicolae“, a fost ridicată la 1698, în Câmpulung Moldovenesc, fiind strămutată, bucată cu bucată, la Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, în anul 1887. Se spune că bisericuţa a fost mutată în foarte scurt timp, pentru că urma să fie resfinţită în timpul vizitei fiului împăratului austriac Franz Joseph. Aşa că, timp de o săptămână, cinci bărbaţi din Ciumârna au lucrat la desfacerea bisericii de lemn şi la însemnarea bârnelor, pe care le-au cărat apoi, împreună cu catapeteasma, la Ciumârna.

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Frătăuţii Noi, construită în 1744;

Biserica de lemn cu hramul „Cuvioasa Parascheva“ din Mitocaşi, comuna Mitocul Dragomirnei, ridicată între anii 1792-1794;

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Mercurie şi Sfânta Ecaterina“ din Rădăşeni, construită în secolul al XVII-lea;

Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Slătioara, comuna Râşca, datată la 1797;

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“ de la Soloneţ, comuna Todireşti, datată tot în secolul XVIII;

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae“ din Vama, ridicată la 1796 şi strămutată, în anul 1937, în cimitir.