O nouă apariție editorială în Arhiepiscopia Târgoviștei
Cu ocazia sărbătorii din anul acesta a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, a avut loc, în Târgoviște, lansarea unui volum de studii dedicat lucrării Mitropolitului Varlaam: Răspuns împotriva Catehismului calvinesc.
Cu ocazia împlinirii a 370 de ani de la apariţia cunoscutei lucrări polemico-apologetice intitulate Răspuns împotriva Catehismului calvinesc, a Mitropolitului Varlaam, Arhiepiscopia Târgoviştei, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, a dorit să omagieze această importantă operă misionară a Ortodoxiei noastre din secolul al XVII-lea, prin tipărirea unui volum de studii, rod al cercetării unor importante personalităţi ale vieţii noastre ecleziale şi culturale româneşti.
Lucrarea a apărut la Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei, cuprinde 348 de pagini, şi a fost lansată cu ocazia Sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, în condiţii grafice de excepţie. Se adresează clericilor şi credincioşilor, dar mai ales profesorilor de religie, studenţilor teologi, elevilor seminarişti şi, în general, tuturor celor interesaţi de istoria românească şi bisericească medievală.
Sursa: http://arhiepiscopiatargovistei.ro/stiriprimapagina/recenzievarlaam.html