O nouă aşezare monahală în Arhiepiscopia Iaşilor
La începutul acestei luni, în judeţul Botoşani, a luat fiinţă un nou schit de maici, care aparţine de Mănăstirea Guranda. Pe lângă Biserica "Înălţarea Sfintei Cruci", ansamblul mai cuprinde o casă monahală. Construcţia aşezământului monastic a început în anul 2000 la iniţiativa lui Ionel Ţâmpău, om de afaceri din Botoşani.
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vizitat duminică, 31 iulie, Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" - Lebăda al Mănăstirii Guranda din judeţul Botoşani. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a aşezat pe sfânta masă a lăcaşului de închinăciune de aici sfântul antimis. "Înalt Preasfinţitul Teofan a venit să încurajeze noua obşte care există acolo şi pentru a da binecuvântarea pentru slujirea Sfintei Liturghii, care constă în dăruirea sfântului antimis. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a îndemnat obştea să aibă în vedere viaţa duhovnicească şi a făgăduit că va veni să slujească Sfânta Liturghie în biserica schitului", a relatat arhim. Ioan Harpa, exarh al zonei Botoşani. Aşezarea monahală de la Lebăda a fost ridicată de Ionel Ţâmpău, om de afaceri din Botoşani, fiind o construcţie în stil maramureşean, copie după Mănăstirea Bârsana din judeţul Maramureş. Înfiinţarea schitului a avut loc după ce au fost transferate două monahii de la Mănăstirea Guranda.
"Construcţia schitului a început în anul 2000, realizându-se o lucrare frumoasă, fiind întocmită toată documentaţia necesară. În prezent sunt patru monahii care încearcă să dea viaţă duhovnicească noului schit, sub conducerea monahiei Paisia Ababei, egumena aşezării monahale. Duhovnicul obştii va fi la Mănăstirea Popăuţi, până când se va rândui un ieromonah care să se dedice special deservirii schitului", a explicat arhim. Ioan Harpa. Pe lângă biserica propriu-zisă mai există şi o casă monahală care cuprinde corp de chilii şi trapeză. Obştea va ţine rânduiala celor şapte Laude, iar atunci când va fi posibil se va săvârşi Sfânta Liturghie. În incinta schitului va funcţiona un atelier de croitorie.
"Domnul Ionel Ţâmpău a avut în viaţă încercări deosebite. În memoria celor dragi a dorit să zidească o biserică în oraş, dar pentru că nu a găsit teren a ridicat acest sfânt lăcaş, aflat la cinci kilometri de Botoşani", a explicat arhim. Ioan Harpa.
La Schitul Lebăda se poate ajunge prin cartierul Lebăda din Botoşani (aflat la ieşirea din oraş, spre Iaşi), fiind situat la o distanţă de cinci kilometri de drumul european E 58.