O nouă biserică în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

O nouă biserică în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Românii ortodocşi din Verona, Italia, vor avea propriul lăcaş de cult. Construirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” a început în noiembrie 2013. Piatra de temelie va fi pusă pe 1 februarie de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, ierarhul locului, informează Trinitas Tv.

Biserica din Verona este una dintre cele trei lăcaşuri de cult din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, aflată în proces de edificare, alături de cele din Chivasso şi Moncalieri. Eparhia are, în prezent, 189 de parohii împărţite în 18 protopopiate, 4 mănăstiri, 2 schituri şi 4 paraclise episcopale. Totodată, încă 5 parohii sunt în formare, iar din decembrie anul trecut a fost numit şi un preot misionar în Malta. Pe lângă parohii, mai funcţionează alte 100 de locuri de slujire, unde se săvârşesc periodic Sfânta Liturghie şi alte slujbe, în timpul săptămânii.

(Sursa: basilica.ro)