Asistăm neputincioşi în ultimul secol la transformarea cosmosului în piaţă. Comunicaţiile au strâns întreaga planetă într-un sat virtual, unde spaţiul a fost comprimat şi slujeşte timpului mâncător de oameni. Vorbeşti prin net cu America, la zeci de mii de kilometri, aşa cum ai vorbi cu bunica de pe prispă sau de pe cuptor. Piaţa globală include o devenire a realităţii în care totul este redus la valoarea sa comercială. Prin aceasta economiile statelor sunt ramuri ale unui proces global complex, în care totul este cuprins în venituri şi cheltuieli. Încetul cu încetul trocul dispare din vieţile oamenilor. Totul are valoare în bani, iar banii sunt simple hârtii sau bucăţi de plastic cărora corporaţiile super-statale le dau valoarea pe care o vor ele.

În acest proces se pierd vieţi, popoare întregi ajung să moară de foame, sunt sărăcite instituţionalizat, războiul global este unul financiar. Universul este un iarmaroc imens, unde totul se vinde sau se cumpără, spre plăcerea derizorie a unor păpuşari.

Să luăm câteva exemple. Istoria a cunoscut dintotdeauna o tendinţă păcătoasă, căzută, de a vinde valorile fundamentale omeneşti. Intelighenţia era ţinută pe la curţile marilor nobili cu plată, pentru a da impresia de valoare. Marii Mecena din toate timpurile au cumpărat creiere şi le-au vîndut apoi. Ţările dezvoltate astăzi atrag şi cumpără creierele, piaţa materiei cenuşii fiind una dintre cele mai importante zăcăminte ale umanităţii. Însă în ultimul secol mai mult decât toate celelalte la un loc, mintea omenească a fost plătită gras să distrugă umanitatea, să inventeze instrumente ale morţii care pot eradica viaţa de pe pământ, să creeze diabolic viruşi care ucid popoare sau continente întregi, să mixeze substanţe chimice pentru a omorî, nu pentru a aduce viaţă.

Trupul a fost dintotdeauna tentat să se vândă pentru plăcere, pe niscaiva parale. Existenţa lupanarelor, stabilimentelor şi locaşurilor orgiastice păcătoase este o permanenţă în istoria de după cădere. Însă ea era rezervată unei minorităţi păcătoase, stigmatizate, şi se ascundea în locaşuri insalubre, pline de miasmele bolilor şi ale morţii. Astăzi bordelurile moderne sunt la distanţă de un clic de copiii noştri. Trupul nu devine marfă pentru un om, ci pentru milioane de vizualizări pe internet. Căsătoriile sunt contractate de cele mai multe ori pentru bani sau profit. Moda este o expresie directă a urgiei acaparatoare a plăcerilor trupului, care trebuie mereu să consume bani şi să ofere plăcere păcătoasă. Dezgolirea fiinţei umane, de care vorbea recent Pleşu, se realizează sistematic şi sigur, faţa ca sediu al simţurilor şi a intrărilor luminii în lume devenind prin cosmetică o mască multicoloră, iar părţile cele de ruşine fiind exhibate cu nonşalanţă pentru câştiguri de imagine şi nu numai.

După ce s-a proclamat cu torţe şi tam-tam desfiinţarea sclaviei în Occident, astăzi capitalismul cumpără oameni fără nicio perdea. Să ne gândim doar la jucătorii de fotbal care au devenit o marfă scumpă, la cei care se vând pe ei înşişi şi viitorul lor pentru un contract determinat gras, de salariu ca măsură minimală a devalorizării noastre interioare. Omul de azi îşi vinde timpul pentru bani şi plăcere. Nu numai trecutul şi prezentul, ci mai ales viitorul pentru un teanc de bucăţi de plastic cu chipuri ambigue. Împrumutul la bancă este simptomatic în acest sens. I se dă omului o sumă mare de bani, pe care acesta o toacă în câteva zile, după ce în prealabil a fost manipulat că are nevoie imperioasă de acel produs. Apoi i se amanetează viitorul, omul vânzându-şi viaţa, puterea de muncă, clipele, anii viitori şi chiar viaţa copiilor lui pentru un lucru iluzoriu. Multiplicarea halucinantă a caselor de amanet în ţara noastră este simptomatică.

Chiar şi iubirea a fost scoasă pe bursă, sentimentul intrării noastre în Dumnezeu fiind atent preţuit, comparat şi tranzacţionat pe piaţa de capital. Oamenii de azi nu mai iubesc în mod gratuit şi infinit, ca o dăruire supremă a fiinţei, ci totul are un preţ, care să adape pofta nesătulă a omului consumator de materie.

Mai nou şi religiozitatea tinde să fie valorificată. Oamenii întreabă non-şalant la Biserică: Cât costă un pomelnic?, adică: Cât costă rugăciunea preotului? Ei bine, orice om poate ajuta Biserica, plină de cheltuieli şi având preoţi care trebuie să se hrănească, pe ei şi pe familiile lor, însă rugăciunea nu costă. Nu costă nimic şi costă totul. E nepeţuită. Pogorârea harului lui Dumnezeu peste umanitatea bolnavă, vindecarea bolilor, puterea de lumină a sfinţirii, Trupul şi Sângele lui Dumnezeu, nu costă nimic, pentru că sunt mai importante decât întregul univers. Nu poţi plăti viaţa nici cu toată averea acestei lumi. „Ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?”.

Mentalitatea de tarabă a fiinţei este până la urmă opera de mare discreţie a marelui comerciant al acestei lumi, negustorul de moarte versus plăcere, întrupat în Hermes, prezent în Mercur, care şi-a risipit miliardele de ochi pe bucăţile de plastic sau de hârtie, pentru ca oamenii să creadă mai mult în bani decât în Dumnezeu. Şi se pare că în mare măsură a reuşit.