„Oamenii sunt chemați să-și împroprieze la măsura ființei lor marea taină a răstignirii, morții și îngropării Domnului Hristos”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Oamenii sunt chemați să-și împroprieze la măsura ființei lor marea taină a răstignirii, morții și îngropării Domnului Hristos”

    • „Oamenii sunt chemați să-și împroprieze la măsura ființei lor marea taină a răstignirii, morții și îngropării Domnului Hristos”
      Foto: Adrian Sîrghi

Utrenia Sfintei şi Marei Vineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii sau Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri, a fost oficiată azi după-amiază de IPS Părinte Mitropolit Teofan în biserica Mănăstirii Galata.

Azi dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași. Câteva sute de credincioşi au participat la slujba arhierească şi foarte mulţi dintre ei s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. La final, ierarhul a adresat un cuvânt în care a vorbit despre importanţa instituirii Sfintei Împărtăşanii, moment ce a avut loc în Sfânta şi Marea Joi.

„Din iubire pentru lume și pentru fiecare persoană în parte, Hristos Domnul a ales să moară”

În după-amiaza zilei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat Utrenia Sfintei şi Marei Vineri sau Denia celor 12 Evanghelii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica Mănăstirii Galata. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a adresat și un cuvânt de învățătură obștii monahale și credincioșilor prezenți: „«Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul». Socot că în aceste cuvinte se cuprinde totul. Din iubire pentru lume, din iubire pentru fiecare ființă umană în parte, Dumnezeu a coborât pe pământ. Din iubire pentru lume și pentru fiecare persoană în parte, Hristos Domnul a ales să moară, împlinindu-se chiar cuvântul rostit de El, anume că nu poate exista o iubire mai mare decât aceea ca cineva să-și dea viața pentru altul. Împlinitu-s-a taina răstignirii, morții și îngropării Domnului Hristos. Ni s-au adus în față toate acele momente. Se cuvine - și aceasta este nădejdea cerului și a pământului, ca oamenii să înțeleagă că sunt chemați să-și împroprieze la măsura ființei lor marea taină a răstignirii, morții și îngropării Domnului Hristos. Acest lucru se poate împlini în viața noastră dacă ne așezăm cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste la picioarele Crucii”.

În toate bisericile ortodoxe s-a oficiat în Joia Mare, Denia din Sfânta și Marea Vineri, numită și „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri”. Această sfântă slujbă are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii.

Mâine, în Sfânta şi Marea Vineri, IPS Părinte Teofan va sluji Denia Prohodului Domnului, care este de fapt slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari, la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește despre: