Oaspete de seamă în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului

Oaspete de seamă în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului

În perioada 4-7 martie 2016, Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande, a efectuat o vizită în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

În timpul şederii în Maramureş, Preasfinţitul Mihail a vizitat Centrul Eparhial din Baia Mare, a avut o întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Eparhiei, cu care a discutat timp îndelungat despre păstorirea în străinătate şi în ţara noastră.

Aflat pentru prima dată şi în Maramureş, Preasfinţitul Mihail a vizitat Mănăstirile Bârsana şi Rohia, unde a discutat cu părintele arhimandrit Macarie Motogna, egumenul sfântului locaş de închinare şi rugăciune, dar şi cu alţi vieţuitori ai mănăstirii, Preasfinţia Sa cunoscând viaţa mănăstirească de la vârsta de 20 de ani.

Sursa: episcopiammsm.ro

Citește despre: