Starețul Putnei a avut alături în slujire mai mulți părinți din obște. După slujba de pomenire, arhimandritul a rostit un scurt cuvânt în care a evocat dragostea de monahism a vrednicului de pomenire patriarh și lucrările realizate la mănăstire în perioada sa de păstorire.

Astăzi se împlinesc 107 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Îl pomenim în mod deosebit astăzi la Putna pentru că l-a ales și l-a chemat Dumnezeu să fie al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, iar el a răspuns cu multă râvnă chemării Sale.

Vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul s-a născut în 7 februarie 1915 în satul Tocileni din Botoșani, părinții săi fiind Dumitru și Marghioala Arăpașu, o familie luminoasă, o familie binecuvântată de Dumnezeu, bogată. Dar cea mai mare bogăție a acestei familii au fost copiii. Dumnezeu a dat părinților săi dragostea și puterea de a avea 11 copii, dintre care al zecelea a fost viitorul patriarh al României, Teoctist.

Familia aceasta cu frică de Dumnezeu a fost leagănul și prima treaptă a creșterii duhovnicești a viitorului om al lui Dumnezeu.

Teoctist Patriarhul a intrat în monahism la vârsta de 14 ani, a iubit monahismul și s-a străduit foarte mult să-l sprijine. A fost ierarh în epoca în care statul comunist a făcut tot ce a putut ca monahi și monahism să nu mai existe în țara noastră, România.

Cu multă smerenie și discernământ, a reușit să restaureze mănăstiri ctitorite de domnitori cu sute de ani în urmă, care erau monumente istorice. A făcut aceasta nu doar pentru a ocroti patrimoniul cultural pe care-l reprezentau, ci și cu speranța ca ele vor fi în continuare locașuri de nevoință monahală autentică, chiar și în acea perioadă.

Între mănăstirile de a căror restaurare s-a ocupat în mod deosebit se numără, pe lângă Putna, Bistrița, Slatina, Râșca, Gorovei, Vorona și altele din eparhia Moldovei.

În iubirea sa de Biserică și de țară, Patriarhul Teoctist a iubit mult pe Sf. Voievod Ștefan cel Mare, care este întâiul și marele ctitor al Putnei. Între sfinții și eroii românilor, iubindu-l atât de mult pe Sf. Ștefan, spunea: «Să păstrăm demnitatea pe care ne-a lăsat-o domnitorul, curajul său, cuprinderea sa, cuprinderea credinței adevărurilor religioase, să știm unde-i ușa bisericii. Și Ușa e Hristos».

Din aceeași iubire de Biserică și de țară, Patriarhul Teoctist s-a aplecat cu evlavie și asupra celui de al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, Sf. Iacov Putneanul. A scris o carte despre acest mare ierarh și sfânt al Bisericii noastre, în care îi face un portret de sfânt, chiar dacă atunci Mitropolitul Iacov încă nu fusese canonizat.

Pe urmele acestor doi mari sfinți, ctitori de neam și țară și ctitori ai mănăstirii noastre, a simțit și el chemarea să se îngrijească în mod deosebit de Mănăstirea Putna. Lucrarea sa cea mai importantă aici, la Putna, pe lângă restaurările celelalte, este refacerea din temelie a Casei Domnești, între anii 1981 și 1988.

Cu acel prilej, sub temeliile rămase de la Casa Domnească din vremea Sf. Ștefan, au fost descoperite osemintele a cinci cuvioși părinți. Și, spune Patriarhul Teoctist în 1992, la canonizarea Sf. Voievod Ștefan, erau galbene și frumoase, de-ți venea să iei și să le săruți.

Pisania Casei Domnești arată că înălțarea ei s-a făcut cu întreaga cheltuială a Mitropoliei Moldovei și cu purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Mitropolit Teoctist, stareț al mănăstirii fiind Arhimandritul Iachint Unciuleac. Alături i-au stat arhitecții Ștefan Balș și Virgil Antonescu, pe care i-am pomenit și pe ei întru această zi.

În câteva rânduri, și-a însemnat gândurile pline de râvnă și evlavie legate de Casa Domnească. Voi aminti doar o însemnare din martie 1987: «Mânat de grija terminării Casei Domnești, a nemuritorului voievod mușatin Ștefan cel Mare, am poposit astăzi, 5 martie 1987, la această ctitorie, împreună cu arhitecții proiectanți Ștefan Balș și Gil Antonescu și cu alți specialiști, analizând la fața locului încăpere cu încăpere. Cu genunchii inimii plecați, mulțumesc Celui Atotputernic că, pe lângă celelalte lucrări, ca zidurile din incintă, terminarea și pictarea întregului paraclis, drumul de strajă, arhondaricul, avem terminată istorica locuință voievodală, așezată pe osemintele unor strămoși, pe care le-am văzut când s-au făcut săpăturile arheologice, mărturii grăitoare ale începutului și dăinuirii acestui locaș de veșnică odihnă și pomenire a celui care a fost ctitor de țară și de cultură românească, Ștefan cel Mare și Sfânt».

Aș vrea să amintesc că ziua de 5 martie a anului 1950, Teoctist Patriarhul a primit hirotonia întru arhiereu. Și în aceeași zi a anului 1988 el a ținut ca să fie prezent la mormântul Sf. Voievod Ștefan.

După câteva luni, la hramul Mănăstirii Putna din 15 august, iarăși a însemnat în Cartea de Aur a mănăstirii: «La mormântul marelui și neuitatului Ștefan cel Mare și Sfânt, Casa Domnească am aflat-o înălțată, strălucitoare și evocatoare de istorie și de chipul și vrednicia ctitorului bisericii și mănăstirii Putnei. Bucuratu-s-a duhul nostru pentru terminarea lucrărilor de zidire și de tencuielile exterioare și interioare făcute la marea clădire».

În anul 1992, ca patriarh al României, a prezidat Ședința Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în care s-a hotărât canonizarea Sf. Ștefan cel Mare, în 21 iunie, și a proclamat solemn canonizarea Sf. Ștefan cel Mare la Mănăstirea Putna, în 2 iulie 1992.

Iată câteva cuvinte rostite pe 2 iulie, la canonizarea Sf. Ștefan la Putna – adresându-se credincioșilor, a spus acestora: «În Bucovina îl aveți pe Ștefan cel Mare. Îl avem, mai bine zis, toți, toată suflarea românească și toți românii de pretutindeni îl au acum pe Sf. Ștefan, așa cum a arătat Preasfințitul Părinte Mitropolit». Iar aici se referă la cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei, astăzi patriarhul Bisericii noastre. «Sf. Ștefan cel Mare a săvârșit atâtea fapte bune, atâta credință pilduitoare ne-a dat. Este unul dintre cei mai mari voievozi ai țării și ai Europei, pentru că cronicarii vestiți au scris despre Sf. Ștefan cel Mare încă din vremea sa ca fiind unul dintre cei mai curajoși și dintre cei mai viteji și dintre cei mai înțelepți».

Ultima vizită a Patriarhului Teoctist la Mănăstirea Putna a fost în 2 iulie 2004, cu prilejul marii sărbători a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sf. Voievod Ștefan cel Mare. Plecând de la marea sărbătoare, a lăsat această însemnare în Cartea de Aur a mănăstirii: «Ducem în inimă și în suflet icoana Ortodoxiei pe care am văzut—o astăzi la Sfânta Mănăstire Putna. Veșnică să-i fie pomenirea și, de acolo, de la Dumnezeu, pe Care L-a slujit o viață întreagă, să vegheze și în continuare mănăstirea aceasta, mănăstirile noastre, monahismul din țara noastră și să vegheze asupra Bisericii cu dăruirea și cu râvna pe care ne-a arăt-o dintotdeauna».

Așa să fie și veșnică să-i fie pomenirea în veci. Amin.

Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu (din botez Toader) s-a născut la data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, jud. Botoşani, din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A urmat vreme de un an cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a continuat apoi la Mănăstirea Cernica. A fost tuns în monahism la 6 august 1935 la Mănăstirea Bistriţa din județul Neamţ, primind numele de Teoctist. Ca patriarh, PF Teoctist a obţinut importante recunoaşteri din partea majorităţii Bisericilor ortodoxe locale, a promovat învăţământul religios după 1989, înfiinţând noi seminarii teologice, școli de pregătire a asistenţilor sociali, de restauratori de monumente istorice şi a organizat obţinerea de burse în străinătate. Totodată, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinţi români, a reformat şi a promovat activitatea editorială bisericească și a reorganizat Biserica Ortodoxă Română de peste hotare.

sursa: basilica.ro și arhiepiscopiasucevei.ro