Făgăduințele făcute înaintea Domnului, a Maicii Domnului sau către ceilalţi sfinţi, sunt des întâlnite în viaţa oricărui creştin, fiind considerate o expresie a cererilor, a preţuirii, sau a mulţumirii.

Credincioșii fac adesea făgăduințe cum ar fi atunci când punem unui copil numele sfântului ce ne-a ajutat, când postim o perioadă de timp sau pun lucruri, bijuterii sau chiar bani pe icoana Maicii Domnului sau a altor sfinți, dorind astfel să își exprime mulțumirea, să îi îmbuneze sau în alte cazuri să îi constrângă pentru a le asculta rugăciunea.

Ofrandele reprezintă un obicei al credincioșilor din întreaga lume, datând din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Este ca și cum am oferi cuiva un dar pentru că ne-a ajutat mult. Grecii obișnuiau să ofere zeilor jertfe care variau de la lucruri mai puțin costisitoare, precum animalele, și obiecte de mare preț precum aurul sau fildeșul. În Bătălia de la Maraton, atenienii au făcut o promisiune/legământ zeiței Artemis că vor sacrifica un număr de capre egal cu cel al adversarilor uciși. Dar, din cauza faptului că omorâseră atât de mulți adversari încât nu puteau sa-și țină promisiunea, au schimbat numărul la 500 de capre. Obiceiul ofrandelor ca dar făcut unui zeu este întâlnit și în perioada romană. Jertfele atât materiale cât și spirituale sunt menționate în Vechiul Testament. Când Iacob a fugit din Mesopotamia a promis Domnului că va înființa un lăcaș sfânt de rugăciune. Ana de asemenea a promis că îl va îndruma pe copilul său, dacă va putea avea unul, în slujba Domnului.

Tot ceea ce se promite de obicei de către credincioși și este oferit în scopuri sfinte se numește închinare ceea ce înseamnă să încredințezi, sau să aduci o ofrandă. De obicei acestea sunt făcute ca mulțumire sau promisiune. Adică, un credincios roagă un sfânt să îi îndeplinească o dorință, oferindu-i în schimb un obiect.

Din păcate, darurile în sensul lor cel mai profund, sunt văzute de către credincioșii care nu sunt forte bine instruiți doar ca o simplă tranzacție între ei și un sfânt, un simplu târg.

Creștinismul fiind o religie prin excelenţă a sufletului şi a libertăţii nu insistă pe jertfe, mai ales pe cele de ordin material. Dar cele de ordin spiritual sunt acceptate. Ce vreau să spun prin asta? În calitate de credincioși trebuie să înțelegem că nu putem obține iertare sau mântuire oferind jertfe unui sfânt dacă nu trăim după poruncile Domnului. În acesta caz, jertfa ar fi inutilă: „Milă voiesc iar nu jertfă” (Mt. 12, 7)

Însă această problemă este adesea înțeleasă greșit de către credincioși, urmată de interpretări eronate care ne abat de la înțelegerea corectă a darurilor oferite ca ofrande, și în loc să fie benefice, fac rău celor care le folosesc.

Unii cred că Dumnezeu sau sfinții ne vor ajuta doar pentru că le promitem ceva în schimb. Astfel atunci când cineva suferă sau se află în pericol este sfătuit astfel: Fă o promisiune Maicii Domnului  sau sfântului cutare... Ceea ce este greşit. Sfinţii nu au nevoie de bunurile noastre materiale, nici să le promitem ceva material dacă ne ascultă rugăciunea. „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7-8). Credinţă puternică, inima curată, şi viaţa după învăţăturile creştine sunt suficiente pentru a putea cere ceva lui Dumnezeu care să fie folositor sufletului.

Alții consideră că ofrandele făcute îi vor transforma pe sfinți în protectorii lor, și îi vor ajuta chiar și atunci când comit fapte rele. Cazul faimosului hoț Vernardos, care înainte de a jefui o bancă, a călătorit până la Eghina la Sfântul Nectarie căruia i-a făcut o promisiune pentru a-i asigura succesul. Un alt hoț și-a ascuns banii furați într-o capelă închinată Sfântului Ioan și i-a promis că va ajuta la renovarea capelei dacă nu va fi arestat. Toate aceste fapte merg împotriva învățăturilor creștine.

De obicei, majoritatea promisiunilor se fac în felul următor: Sfântă Parascheva, fă-mă bine și îți voi oferi o candelă de aur. Sau Doamne, ajută-mă la examene și îți voi dărui... Acestea sunt mai mult nişte târguieli cu Dumnezeu, de parcă am putea noi face asta. Practic, îi spunem: Dă-mi iar eu îți voi da în schimb. Așa nu facem decât să îl înjosim pe Dumnezeu și pe noi ca oameni. Și nu în ultimul rând dezvăluie o lipsă a credinței. Ce-ar fi să promitem că vom renunța la un păcat sau la o patimă, că ne vom ruga mai mult, că vom fi mai buni: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă (Lc. 15, 7). Vedem că credința noastră trebuie să fie în lucrurile duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, și nu în cele materiale.

Cea mai semnificativă ofrandă în ortodoxie este jertfirea noastră pentru Hristos și pentru aproapele, adică atunci când urmăm căile Sale, așa cum ne-a învățat, când nu ne lăsăm înrobiți de patimile noastre și când ajungem la stadiul să ne punem sufletul pentru prietenii noștri (In 15, 13). Acesta este cel mai mare dar pe care îl putem face Domnului, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor dacă vrem să ne câştigăm ajutorul lor, mântuirea şi iertarea păcatelor.

Tocmai de aceea trebuie să ne gândim bine când facem astfel de făgăduințe și ofrande. Jertfele trebuie să fie în primul rând de ordin duhovnicesc și apoi de ordin material, drept mulțumire. Să ajute la sfințirea sufletului și a vieților noastre. Pentru că Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în modul său caracteristic: Biserica nu este o topitorie de bani, nici un atelier de arginţi, ci un cor de îngeri. De asta ni se cer fapte ce ţin de suflet, căci de fapt Domnul acceptă aceste vase de aur de dragul sufletului... Căci Dumnezeu nu are nevoie de vase de aur ci de suflete de aur (Omilia 50 la Matei).