Olimpiadă de creație literar-duhovnicească pentru copiii din centrele de zi
Joi, pe 19 iunie, de la ora 11.00, la Fundația Solidaritate și Speranță se va organiza Olimpiada de creație literar-duhovnicească. Prin intermediul acestei competiții, organizatorii vor să pună în valoare și să evidențieze potențialul intelectual, creativitatea și aptitudinile copiilor asistați social. „Participanții sunt copii proveniți din medii sociale defavorizate, care se confruntă prematur cu sărăcia, nedreptatea, deznădejdea și lipsa perspectivelor. Ei primesc sprijin specializat în constuirea unui viitor mai sigur prin centrele de zi pentru copii înființate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și acreditate conform normelor în vigoare”, a explicat Lucian Isaicu, coordonator al evenimentului.
Olimpiada se află deja la cea de-a doua ediție și va juriza performațele a 18 micuți sârguincioși și talentați de la centrele de zi Mia Casa Inculeț, Bârnova și Sfânta Marina – ale Fundației Solidaritate și Speranță Iași, dar și de la alte centre de zi din Galați, Buzău, Moineşti, Letea Veche, Roman, Oituz și Tulcea. Creațiile copiilor vor cuprinde trei subiecte pe teme date. „În acest mod, copiii se vor bucura de întâlnirea cu alți micuți aflați în situații similare, își vor putea exprima în scris gândurile și trăirile și vor primi premii pentru efortul lor”, a mai spus Lucian Isaicu.