Olimpiada Națională de Religie – premierea câștigătorilor

Arhiepiscopia Iaşilor

Olimpiada Națională de Religie – premierea câștigătorilor

În sala de festivități a Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași, a avut loc sâmbătă, 14 aprilie 2018, festivitatea de premiere a participanților la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Naționale de Religie – cultul ortodox.

Elevii olimpici au primit diplome, cărți și premii în bani din partea Ministerului Educației Naționale, dar și din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a Patriarhiei Române. Alături de participanți, de însoțitorii acestora și de membrii Comisiei centrale naționale de evaluare a lucrărilor, la eveniment au fost prezenți părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, părintele George Jambore, inspector patriarhal al Sectorului teologic-educațional, conf. univ. dr. Vasile Timiş, preşedintele executiv al olimpiadei, conf. univ. dr. Carmen Maria Bolocan, președintele Comisiei de evaluare, Romeo Moșoiu, consilierul Ministrului Educației Naționale, prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector general școlar al ISJ Iași dar și prof. dr. Denisa Elena Mănoiu, inspector școlar la disciplina Religie din cadrul ISJ Iași.

„Anul acesta, Olimpiada Națională de Religie a fost o mare reușită pentru majoritatea dintre elevi, am văzut foarte mulți tineri frumoși, foarte entuziasmați. Vorbind cu membrii comisiei naționale de evaluare, am observat că foarte mulți dintre voi au avut rezultate foarte bune. De altfel, cred că toți ați câștigat la această competiție, iar de aici trebuie să plecați cu toții mult mai întăriți acasă, și să nu uitați că Olimpiada de Religie este o competiție la care cu toții veți câștiga, pe termen lung” a declarat Romeu Moșoiu, consilierul Ministrului Educației Naționale.

Anul acesta, locul I a mers către școlile din județele Vâlcea, Timiș, Călărași, Vaslui și Gorj.

În urmă evaluării lucrărilor de către comisia națională, au fost oferite câte trei premii - locurile I, II și III, pentru fiecare an de studiu – clasele VII-XII, trei mențiuni și câteva premii speciale. Anul acesta, primele locuri a fost oferite elevilor din județele Vâlcea, Timiș, Călărași, Vaslui și Gorj.

La clasa a VII-a, primii clasați au fost Ilinescu Diana Elena, de la Școala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea (locul I), Stan Mădălina Valentina, de la Școala nr. 1 „Cosoba”, județul Giurgiu (locul II) și Ștefea Denisa Ionela, de la Liceul Tehnologic „Mogavoievod” Hălmagiu, județul Arad (locul III).

La clasa a VIII-a, premiul I a fost oferit Mariei Adela Olteanu de la Școala Gimnazială nr. 6 din Timișoara, premiul al II-lea a fost obținut de Ela Raban de la Școala Gimnazială „Mărțișor” din București, iar premiul al III-lea a fost oferit Elenei Bujoreanu de la Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, județul Galați.

La clasa a IX-a, locul I a fost obținut de Stancu Maria, de la Colegiul Național „Barbu-Știrbei” din Călărași, locul al II-lea a fost obținut de Robert Nicolae Stanciu, de la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova iar locul al III-lea a fost obținut de Moise Anisia Paola, de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina, județul Prahova.

La clasa a X-a, câștigătorii au fost Croitoru Luminița Mihaela, de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși, județul Vaslui (locul I), Hereș Andreea, de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești, județul Bacău (locul II), și Popoaia Ana, de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov (locul III).

La clasa a XI-a, primul loc a fost câștigat de către Huțuleac Georgiana, de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Vaslui, locul al doilea a fost ocupat de către Fodor Andreea Loredana, de la Liceul Teoretic „O. C. Tăslăuanu” Toplița, județul Harghita, iar cel de-al treilea loc a fost câștigat de Dragne Lavinia Ștefana, de la Colegiul Național Unirea din Focșani, județul Vrancea.

La clasa a XII-a, premiile au mers către Toloargă Ioana, de la Colegiul Național „Spiru Haret” Tg. Jiu, județul Gorj (locul I), Prisacaru Eliza-Georgiana, de la Liceul „Ștefan cel Mare” Vaslui (locul II), și Strugar Alin Gheorghe, de la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, județul Suceava (locul III).

„Sunt foarte bucuroasă ca am ajuns aici și că am cunoscut oameni minunați”

„Pentru mine, experiența acestei olimpiade a însemnat reîntoarcerea acasă, întoarcerea în Logosul Divin, acolo unde omul este desăvârșit în Dumnezeu. A fost o experiență deosebită, a fost un parcurs duhovnicesc și sunt foarte bucuroasă ca am ajuns aici și că am cunoscut oameni minunați. Iașiul reprezintă pentru mine un oraș de suflet, mă gândesc să dau aici la facultate, iar revenirea mea aici a însemnat întoarcerea în locurile mele dragi.”, a declarat Toloargă Ioana, câștigătoarea locului I, clasa a XII-a.

„Mă bucur că am avut din nou ocazia să fiu părtașă la această competiție. Mulțumesc părinților și prietenilor care m-au îndrumat și m-au susținut și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Mă bucur că am retrăit din nou această bucurie, iar ceea ce am învățat la religie, am putut să practic și în viața de zi cu zi.”, ne-a relatat Huțuleac Georgiana, câstigătoarea primului loc, clasa a XI-a.

„Mama mea este profesoară de religie, iar de mic am fost preocupat și implicat în activitățile religioase, mi-a plăcut foarte mult această competiție, am mai participat la olimpiadă însă anul acesta a fost prima dată când am concurat la etapa națională. Subiectele au fost foarte accesibile, am avut un program încărcat dar frumos.”, ne-a vorbit Stanciu Robert Nicolae, câștigătorul locului al II-lea, clasa a IX-a.

Participanții Olimpiadei Naționale de Religie vor participa duminică, 15 aprilie 2018, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană, urmând ca spre amiază, aceștia să revină acasă, în județele de proveniență. Pentru a vedea rezultatele finale ale competiției, puteți accesa link-ul https://onr2018.wordpress.com

Citește despre: