În timpul ocupaţiei germane rămăsese în sat un orfan, nimeni nu-l lua în casa lui, căci fiecare se gândea la greutăţile lui: "Este ocupaţie...", "mă descurc greu...", "cum îl voi hrăni?...", etc. Însă unul cu mulţi copii - avea zece, fiind şi sărac - de îndată ce l-a văzut pe acel copil nefericit, i s-a făcut milă de el. L-a chemat în casa sa şi l-a îngrămădit sub pături, împreună cu ceilalţi. "Am zece şi cu acesta unsprezece, s-a gândit, dar "are grijă Dumnezeu...". Stareţul a râs bucuros şi fericit şi a continuat:

   -  Vezi, cel cu mulţi copii avea o inimă mare, deşi era sărac şi de aceea avea din belşug şi ajutorul lui Dumnezeu.

(Atanasie Rakovalis, Părintele Paisie mi-a spus... , Editura Evanghelismos, București, 2006, p. 7)