Orice rugăciune este o sabie

Cuvinte duhovnicești

Orice rugăciune este o sabie

Sabia cea mai puternică şi atotbiruitoare pentru cel luptător este deprinderea cu rugăciunea lui Iisus. Orice rugăciune este o sabie... Însă aceasta, dacă vă deprindeți și cu ea, va fi o sabie îndreptată neîncetat spre cei din jur şi înfricoşătoare pentru vrăjmaşi.

Rugăciunea lui Iisus întăreşte bunele dispoziţii, iar insuflările rele ale gândurilor rele şi ale pornirilor pătimaşe le alungă şi le înăbuşă.

Sabia cea mai puternică şi atotbiruitoare pentru cel luptător este deprinderea cu rugăciunea lui Iisus. Orice rugăciune este o sabie... Însă aceasta, dacă vă deprinde și cu ea, va fi o sabie îndreptată neîncetat spre cei din jur şi înfricoşătoare pentru vrăjmaşi. Începeţi să exersaţi în ea până când vă veţi deprinde. Începeţi cu puţin, după fiecare pravilă de dimineaţă şi de seară, dacă nimic nu vă împiedică, spuneţi rugăciunea: Doamne lisuse Hnstoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Cinci minute atenția adunaţi-o în inimă... stând în picioare... sau făcând metanii... şi fără metanii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 321-322)

Citește despre: