Faci vreun lucru pe care îl consideri folositor; simţi că, dacă treaba ta nu este dusă la bun sfârşit, lumea se va clătina, însă, dacă la un moment dat vei spune „mă opresc", vei descoperi multe lucruri. Mai întâi, vei descoperi că lumea nu se clatină şi că întreaga lume - dacă ţi-o poţi imagina - poate aştepta cinci minute în care să nu te ocupi de ea. Este important să înţelegem asta, pentru că de obicei ne înşelăm pe noi înşine, spunând „da, trebuie s-o fac: este vorba de dragostea de aproapele, este vorba de o datorie, nu pot s-o las nefăcută". Sigur că poţi, pentru că în momentele de pură lene o laşi nefăcută pentru un timp mult mai lung decât cele cinci minute pe care le-ai ales. Aşa că primul lucru pe care îl spui este: „Orice s-ar întâmpla, mă opresc în acest punct". Cel mai uşor mod de a reuşi aceasta este să te foloseşti de un ceas deşteptător. Potriveşte-l şi spune-ţi: „Acum lucrez fără a mă uita la ceas până când va suna". Acesta este iarăşi un aspect important; unul din lucrurile de care trebuie să te dezveţi este uitatul la ceas. Dacă te duci undeva şi ştii că eşti în întârziere, te tot uiţi la ceas. Numai că nu poţi merge la fel de iute consultându-ţi ceasul din când în când ca atunci când nu te uiţi deloc la ceas, ci priveşti doar înainte. Şi, fie că ştii sau nu că ai întârziat cu şapte, cu cinci sau cu trei minute, de fapt cu tot atâtea minute de întârziere vei ajunge. Aşa că fixează-ţi un timp de plecare şi vei fi punctual, iar dacă eşti în întârziere, mergi cât poţi de vioi şi de iute. Ajuns la uşă, gândeşte-te la cât de spăşit trebui să arăţi când se va deschide uşa. După aceasta, când ceasul începe să sune, ştii că pentru următoarele cinci minute lumea ia sfârşit şi că nu te vei mişca din loc. Acesta este timpul personal al lui Dumnezeu, iar tu te odihneşti în acest timp al Său în linişte, tăcere şi pace. La început vei vedea cât este de greu şi vei simţi că este extrem de urgent să isprăveşti, să zicem, de scris o scrisoare sau de citit un paragraf anume, în realitate, vei descoperi destul de curând că le poţi amâna pentru trei, cinci sau chiar zece minute şi nimic nu se va întâmpla. Şi, dacă trebuie să faci ceva care presupune concentrare, vei descoperi apoi că o poți face mult mai bine și mai repede decât înainte.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 114-116)