Biserica şi Pussy Riot

Biserica nu este agora pentru manifestarea partipriurilor politice sau sociale, nu este Hyde Park unde orice exaltat îşi poate susţine teoria conspiraţiei, nu este nici măcar platou de media unde poţi veni să-ţi spui părerea de obicei contra despre orice.

De mai multe luni, lumea internaţională are un subiect predilect, mai ales în arealul ortodox rus, dar şi în America şi Europa de Vest. Este vorba despre o formaţie mediocră de punk din Rusia, care are cântece anti-sistem, unele dintre ele împotriva lui Putin şi a succesiunii sale interminabile la tron prin diferite tertipuri nominale şi instituţionale.

Acest grup de fete a intrat în Catedrala Patriarhală ortodoxă „Hristos Mântuitorul” (Hrista Spasitelea) a trecut de naos, şi pe amvon, în faţa catapetesmei a dansat şi a cântat un cântec împotriva lui Vladimir Putin. Fetele au fost arestate şi de aici a început nebunia. Mii de tineri anti-sistem din Rusia şi din Europa au început susţinerea acestor fete, prin purtarea unor cagule multicolore cu aspect sinistru, a urmat o furtună de dezbateri în societatea rusă, despre libertatea religiei, despre sisteme politice şi sociale etc. Miniştri europeni, chiar şi cancelarul Germaniei, au reacţionat condamnând fermitatea măsurilor poliţieneşti din Rusia.  

Recent, grupul a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru tulburarea ordinii publice şi ofensă adusă religiei creştine. Urmare a acestei condamnări de drept comun, revolta tinerilor a continuat mai abitir, culminând cu tăierea cu drujba a unei Cruci în Kiev de către un grup feminist radical, violent şi obscen numit Femen.

O primă observaţie trebuie făcută. Biserica este un locaş de cult, în care oamenii vin să se roage, să participe la slujbele dumnezeieşti, este un spaţiu sacru, destinat anume, afierosit cultului divin. Biserica nu este agora pentru manifestarea partipriurilor politice sau sociale, nu este Hyde Park unde orice exaltat îşi poate susţine teoria conspiraţiei, nu este nici măcar platou de media unde poţi veni să-ţi spui părerea de obicei contra despre orice. Biserica este o instituţie de drept public destinată numai celor care doresc să se roage în ea. Altfel, în Biserică am vedea greve ale buldozeriştilor, proteste muncitoreşti, elucubraţii sectare despre eshaton, târguri de muncă la negru etc.

Ceea ce au făcut fetele de la Pussy Riot (numele însuşi cu tentă obscenă este interzis în şcolile din Statele Unite) este o blasfemie la adresa credinţei creştine şi a lui Dumnezeu, o tulburare a credincioşilor care se roagă într-un locaş de cult şi o ofensă adusă societăţii în general, majoritar ortodoxă (în Rusia).

În acelaşi timp, politizarea excesivă a societăţii ruseşti, care a trecut şi prin alegeri prezidenţiale, determină orice gest să fie orientat partinic şi necesar unilateral şi condamnabil de alteritate. Biserica a fost acuzată de către anarhişti că este servilă statului, că este o falangă a dictaturii lui Putin, că este medievală în reacţii, deşi nu preoţii le-au arestat pe fetele dansatoare. Biserica lui Hristos a devenit aşadar ţinta hoinarilor anti-sistem şi a început să fie văzută ca o instituţie represivă şi opresivă chiar.

Cred că mijloacele Bisericii de reacţie în faţa unor asemenea incidente sunt exclusiv spirituale. Nu există poliţia Bisericii, mersul la slujbă nu este obligatoriu, poruncile duhovnicilor nu conţin pedepse pentru nerespectare, totul este duhovnicesc şi îşi are corespondenţele în cer. Canoanele sunt legi spirituale pe care credincioşii le respectă din iubire, nu de frica pedepselor, care nu există pe pământ, ci dincolo la judecată. Preoţii nu sunt cerberi ai harului şi nici păzitori înarmaţi ai sacralităţii, ci dăruitori şi portari ai luminii care izvorăşte din cer şi se revarsă peste univers.

În locul furiei clericilor ruşi, care a determinat o reacţie pe măsură a autorităţilor politice foarte sensibile la portofoliul de influenţă al Bisericii, era mult mai bună o chemare la pocăinţă, o iertare din inimă pentru îndrăzneala de a intra necuviincios în Locaşul cel Sfânt, un apel adresat tuturor la smerenie, bunătate şi iubire de fraţi şi o clemenţă totală pentru păcatul săvârşit. Vigilenţa credincioşilor şi poate o mai bună pază a locaşurilor de cult sunt necesare şi la noi în ţară. Astfel, s-ar fi evitat valul de nemulţumire populară, distorsionarea complexelor sociale către o instituţie a iertării şi binecuvântării, nu a acuzării şi blestemului. Actul de cult trebuie privegheat şi săvârşit în toată sfinţenia şi frica de Dumnezeu, iar păcatul trebuie înfierat, însă păcătosul trebuie iertat de 70 de ori câte 7.

Acum câteva zeci de ani, lângă o mănăstire din Neamţ, o familie învecinată a remarcat că le lipseşte un porc. Au căutat cu atenţie şi au găsit un gard de plasă de sârmă rupt, prin care godacul buclucaş se strecurarase la libertate. După câteva ore de căutare a lui Prikoke, oamenii l-au găsit stând relaxat în biserică, sub o strană. L-au luat de urechi, l-au scos cu chiu cu vai afară şi apoi au mers să ceară iertare de la stareţ. Acesta, bătrân, înţelept şi blând, a zâmbit, a primit scuzele, s-a uitat cu un ochi la porcul cu afinităţi eclesiale şi a spus: „Lasă, fraţilor, nici biserica nu s-a spurcat, dar nici porcul nu s-a sfinţit”.

Citește alte articole despre: iertare, tineri, ortodoxie, păcat, Rusia, blasfemie, sistem, anarhie, punk, cagulă

De la același autor

Ultimele din categorie