Conducători ortodocși deschid calea către Sinodul pan-ortodox

13 Septembrie 2011 15:21 Ortodoxia în lume

Patriarhii a trei vechi Biserici Ortodoxe s-au întâlnit în Istanbul în 1 și 2 septembrie pentru a discuta situația minorităților creștine în Orientul Mijlociu și mișcările necesare pentru organizarea cât mai curând a Sinodului pan-ortodox, întâlnire istorică pentru toată lumea ortodoxă.

Sinodul pan-prtodox este privit cu mare interes de către Bisericile ortodoxe, multe dintre ele în regiuni instabile din Orient, care se confruntă cu revoluții sau în zone de tranziție post-comunistă în Europa de Est și Uniunea Sovietică.

Cei trei patriarhi prezenți, Patriarhul Constantinopolului, Patriarhul Alexandriei și Patriarhul Ierusalimului, împreună cu Arhiepiscopul Ciprului au declarat dorința lor de a organiza acest sinod pan-ortodox și sprijină inițiativa Patriarhului Ecumenic în această direcție, a spus Mitropolitul Elpidifor de Prusa, fostul Secretar general al Biroului Sinodal al Patriarhiei Ecumenice.

Întâlnirea, numită sinaxă a vechilor patriarhate, a reunit pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, Patriarhul Teodor al Alexandriei, Patriarhul Teofil al Ierusalimului și Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. Patriarhul Antiohiei a fost reprezentat de un episcop.

Reprezentanții celor 14 Biserici ortodoxe s-au întâlnit la Chambesy, Elveția, în februarie a.c., dar nu s-au putut pune de acord în câteva probleme printre care dipticele și acordarea autocefaliei.

Episcopul Elpidifor a spus că răspunsul majorității Bisericilor ortodoxe a fost că se poate organiza un sinod pan-ortodox fără a fi căzut de acord asupra celor două problemne în dezbatere.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa:http://www.ekklesia.co.uk

Citește alte articole despre: sinod, autocefalie, ecumenic, sinod pan-ortodox, patriarhii, diptice

Ultimele din categorie