Delegaţia care va aduce Sfânta Lumină în ţara noastră, la Ierusalim

Ortodoxia în lume

Delegaţia care va aduce Sfânta Lumină în ţara noastră, la Ierusalim

    • Delegaţia care va aduce Sfânta Lumină în ţara noastră, la Ierusalim
      Delegaţia care va aduce Sfânta Lumină în ţara noastră, la Ierusalim

      Delegaţia care va aduce Sfânta Lumină în ţara noastră, la Ierusalim

Delegaţia Patriarhiei Române care va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a vizitat vineri, 29 aprilie 2016, Mănăstirea Hozeva, după cum a precizat părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan.

Aici, membrii delegaţiei s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, apoi au mers la Râul Iordan, locul istoric al Botezului Domnului Hristos, la Mănăstirea Sfântul Gherasim, iar în jurul prânzului au ajuns la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim.

Delegaţia a participat vineri, la Vecernia scoaterii Epitafului în Biserica Sfântului Mormânt. În continuare, la Palatul Patriarhiei din Ierusalim a avut loc primirea oficiala a delegațiilor ţărilor ortodoxe de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: