Reorganizarea Bisericii Ortodoxe Ruse

12 August 2011 21:21 Ortodoxia în lume

După Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din februarie 2011, Patriarhia Moscovei s-a angajat pe calea reorganizării, împărțind marile sale eparhii și creând altele noi pe teritoriul ei canonic.

Într-un articol publicat pe site-ul oficial al Bisericii Ruse, Vladimir Legoida, președintele Departamentului Sinodal pentru informație, din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, vorbește despre principiul și sensul acestei diviziuni a eparhiilor. Propovăduirea Evangheliei de către Biserică trebuie însoțită de grija pentru credincioși, spune Patriarhul Kirill. Există numeroase dificultăți în acest proces de misiune. Sistemul actual de organizare eclesială, a apărut în timpul perioadei sinodale a Bisericii Ruse (sec. XVII) și a supraviețuit regimului sovietic. Este unul cu eparhii enorme și care pune deosebite probleme de jurisdicție. Fără schimbarea acestui sistem, numeroasele probleme de acest fel nu pot fi rezolvate. În acest sens, cel mai important lucru este ca episcopul, căruia i-a fost dată puterea în Biserică, să fie cât mai aproape de preoți și de credincioși. Legoida remarcă faptul că unele eparii ale Bisericii ruse „sunt mai mari decât unele Biserici locale, și are ca și consecință absența contactului direct între episcopi și preoții de parohie”. Astfel, Eparhia Caucazului de Nord cuprindea mai mute state distincte, iar în Extremul Orient existau sute sau chiar mii de km între două Biserici.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: Patriarchia.ru

 

Citește alte articole despre: episcop, parohie, Rusia, Moscova, eparhie, reorganizare

Ultimele din categorie