Când osteneala trupească – metanii, privegheri, jertfe – se face cu iubire, cu dragoste, nu vatămă trupul. Când se face liber şi cu iubire către Hristos, aceasta arată cât de mult Îl iubeşte cineva. Nimeni nu socoteşte osteneala pentru cel pe care-l iubeşte. Urcă, de pildă, un munte, se osteneşte, se trudeşte, asudă. „Pentru ce o faci?”, este întrebat. „Pentru cel pe care îl iubesc, răspunde, căci am înţeles că asta îl va mulţumi”. Omul, credinciosul, îşi arată şi cu mijloace simţite iubirea sa, dăruirea, adorarea lui către Hristos. Iată temeiul ostenelii trupeşti, iată temeiul metaniilor. Nu ca să câştigi ceva, ci pentru că nu te lasă iubirea, dragostea pentru Hristos, să faci altfel.

(Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Bunavestire, p. 280)