Palatul Culturii din Iași a fost sfințit astăzi de IPS Mitropolit Teofan

Arhiepiscopia Iaşilor

Palatul Culturii din Iași a fost sfințit astăzi de IPS Mitropolit Teofan

Luni, 30 mai 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfințit Palatul Culturii din Iași, care a fost redeschis pentru public la sfârșitul lunii aprilie.

Palatul Culturii din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova Iași a fost sfinţit astăzi, 30 mai 2016. Slujba a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. De asemenea, a fost săvârșită și o rugăciune de pomenire a celor care au ridicat monumentala emblemă al orașului Iași, printre care s-au numărat domnitorul Carol I și soția sa, Elisabeta, sau regele Ferdinand I și regina Maria.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit și un cuvânt de învăţătură în care a amintit despre importanța unui astfel de locaș de cultură pentru Iași și pentru România. „Într-un așezământ precum acesta, omul are parte de o anumită delectare intelectuală; pătrunde în lumea cunoașterii, ignoranța fiind – după cum a spus un părinte – rădăcina tuturor relelor care se întâmplă în lume. Și pătrunzând într-un spațiu precum acesta ești întâmpinat de adâncimea cunoașterii, prezentată într-o modalitate foarte ușor receptată de cel care manifestă a anumită deschidere spre aceasta și, în cele din urmă, constituie o luptă împotriva răului. Am putea spune că un act cultural autentic este și un izvor de bucurie. (…) Un act cultural adevărat sau o familie adevărată sau o relație autentică cu veșnicia te plasează în această stare de bucurie de care noi înșine și omenirea avem o imensă nevoie. De aceea, să răsplătească Dumnezeu osteneala tuturor acelora care prin lucrarea de fiecare zi încercați să oferiți orașului, turiștilor, un spațiu care să fie cetate de scăpare, spațiu de odihnă, să fie un loc al cunoașterii și toate la un loc să vă ofere dumneavoastră bucurie și celor care pătrund și pășesc în acest așezământ izvor inepuizabil de bucurie”, a precizat IPS Teofan.

Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Național Muzeal Moldova a ținut să precizeze că fără ajutorul lui Dumnezeu, probabil că multe din realizările de la Palatul Culturii din Iași nu s-ar fi materializat, „Este un moment de mare fericire, ca atunci când începi un lucru și îl termini, și-l termini bine pentru că noi am făcut toate aceste lucruri pentru oameni. Nu cred că avem o satisfacție mai mare decât atunci când cineva ne calcă pragul și pleacă cu zâmbetul pe buze. Suntem extrem de fericiți că putem să lucrăm aici și că implementăm, la rândul nostru, niște cunoștință și, mai ales, îi facem pe oameni să zâmbească într-o perioadă atât de cenușie, pentru că încă traversăm o perioadă cenușie” a menționat domnia sa.

Palatul Culturii din Iași îmbină într-un mod fericit mai multe stiluri arhitecturale: neogotic, romantic și neobaroc. Construită între anii 1906-1925 după planurile arhitectului I.D. Berindey, clădirea a fost Palat de Justiție și Administrație până în 1955, când a fost destinată găzduirii unora din cele mai de seamă instituții culturale ale Capitalei Moldovei, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Național Muzeal Moldova Iași.

Palatul Culturii şi-a redeschis porțile pentru public, în urma unui proces de restaurare derulat în perioada 2008-2016, în cadrul proiectului guvernamental „Reabilitarea monumentelor istorice din România”, cu finanţare de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi implementat de Unitatea de Management a Proiectului din componenţa Ministerului Culturii.

Citește despre: