Parastas pentru IPS Epifanie la Catedrala arhiepiscopală din Roman
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit marţi, 8 ianuarie 2013, Parastasul pentru Înalt Preasfinţitul Epifanie, fost Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei.
Parastasul pentru vrednicul de pomenire arhiepiscop a fost oficiată după Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, PS Ioachim Băcăuanul, care l-a cunoscut îndeaproape pe Înalt Preasfinţitul Epifanie, a evocat personalitatea fostului arhipăstor al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, care a fost pentru o vreme director al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi stareţ al Mănăstirii Neamţ. În acelaşi timp, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a transmis un mesaj de condoleanţe adresat membrilor aparatului administrativ, clerului, cinului monahal şi credincioşilor Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, pe care vi-l prezentăm în continuare:
„Cu profundă tristeţe am aflat de trecerea la cele veşnice a Înalt Preasfinţitului Părinte Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Evenimentul, survenit în lumina praznicului Botezului Domnului, a produs, cum era firesc, mai întâi în sufletele clericilor şi credincioşilor acestei de Dumnezeu păzite şi istorice eparhii, dar şi în inimile noastre, fiorul rece al despărţirii de un ierarh deosebit, care a fost iubit şi preţuit pentru calităţile sale excepţionale. IPS Epifanie a fost chemat de Dumnezeu în momentul plinătăţii vârstei şi a datoriilor împlinite şi va rămâne perceput ca una dintre cele mai emblematice personalităţi ecleziale ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care a marcat sfârşitul mileniului al doilea şi începutul celui de-al treilea, iar pentru eparhia unde şi-a desfăşurat activitatea de păstor va fi considerat ctitorul înnoitor al acesteia. Plecarea în lumea drepţilor a Înalt Preasfinţiei Sale în contextul praznicului Epifaniei ne ajută să ne resemnăm înaintea judecăţilor dumnezeieşti şi să avem încredinţarea că sufletul său nobil va merge în mâinile lui Dumnezeu, iar noi, cei care am avut imensa şansă de a-l fi cunoscut şi de a-i fi stat în preajmă uneori, să contemplăm acea teofanie permanentă care s-a instalat pe chipul lui, păstrându-i vie amintirea şi rugându-ne pentru dânsul. În aceste momente triste şi de maximă sobrietate, mă fac mesagerul Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, prieten şi apropiat de suflet al celui plecat dintre noi, al colaboratorilor noştri de la Centrul eparhial, precum şi al tuturor preoţilor, călugăriţelor, călugărilor şi credincioşilor din cuprinsul arhiepiscopiei noastre, pentru a transmite membrilor aparatului administrativ al Centrului eparhial de la Buzău, clericilor şi credincioşilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei întreaga noastră compasiune şi prietenia noastră sinceră, rugând pe Dumnezeu să odihnească sufletul Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Epifanie în pacea şi lumina Sa cea cerească“.
† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului