La parastas au slujit părintele stareț arhim. Melchisedec Velnic, împreună cu un sobor de clerici ai mănăstirii. Au participat doar viețuitori ai mănăstirii, din cauza condițiilor actuale. După slujbă, părintele stareț a amintit că în această zi ar fi trebuit să fie vernisată o expoziție dedicată Maicii Benedicta: „Dacă nu ar fi fost necazul acesta peste întreaga omenire, ar fi trebuit ca astăzi să vernisăm o expoziție cu fotografii și manuscrise ale maicii Benedicta. Casa Iacob Putneanul așteaptă să fie organizată această expoziție acolo. Nădăjduim ca atunci când se vor împlini 100 de ani de la nașterea maicii Benedicta, pe 20 august, în acest an, să putem vernisa expoziția și să ne întâlnim cu toți cei care au iubit frumosul, cu toți cei care l-au iubit pe Eminescu, aici, la mormântul maicii Benedicta”.

În continuare, părintele Melchisedec Velnic a prezentat câteva gânduri despre viața de mănăstire ale maicii Benedicta, dintr-un interviu acordat Luciei Ivănescu în 2003 și republicat în volumul „Credințe, mărturisiri, învățăminte”, îngrijit de Grigore Ilisei și tipărit la mănăstire.

Mai tot timpul evadați din București, la Văratec. Tot Eminescu este de vină?

Nu. Totul vine de sus, la clipa în care au hotărât alte puteri, mai presus decât noi. Ele ne privesc și ori se întristează, ori se veselesc de prostia noastră.

S-a spus că vreți să vă călugăriți. Nu v-a revoltat acest zvon?

Nu. Este o veche dorință a mea. Pe vremuri, soțiile domnitorilor, boierilor, femeile dintr-o anume stare socială, în clipa în care soții lor se prăpădeau, ele treceau în mănăstiri și deveneau călugărițe. Gândul mă bate și pe mine… Cândva se va și realiza. Este o lume în care se păstrează tradițiile și mă și zbat acum și eu pentru acest lucru.

Viața monahală, pe care vreți să o alegeți, nu v-ar speria prin austeritatea și liniștea ei?

Nu. M-am obișnuit cu atmosfera. La mine este o veche aspirație lăuntrică, inconștientă poate.

Nu credeți că veți regreta despărțirea de atâtea lucruri lumești, care cândva v-au făcut plăcere?

Deloc. Nu cred că am să regret vreodată. Ce poate să-ți facă mai multă plăcere decât să te apropii de Dumnezeu? […] Momentul în care voi alege viața monahală va veni în chip firesc, pentru că nu mă mai ocup decât de acest lucru. Acum, mă uit la cărțile profane, la cărțile lumii, și parcă nu mă mai atrag. M-ați întrebat dacă mi-au plăcut bijuteriile și cum voi renunța la ele. Am făcut parte dintr-o familie care a avut multe bijuterii. Într-un tablou, străbunica mea avea la gât o stea de smaralde. Eu însă am dat toate bijuteriile moștenite finelor mele. Am cununat 17 perechi și am botezat 11 copii. Există și o fină care-mi poartă numele: Laura-Zoe, pianistă, măritată cu un mare violonist”.

Apoi, părintele stareț a amintit despre momentul înmormântării: „Maica Benedicta a iubit viața frumoasă, viața înaltă a monahismului. Să ne rugăm și să îi cerem maicii Benedicta ca, de acolo de sus, să vegheze și mai mult asupra neamului. Vă amintiți, la înmormântare, cât de frumos și zâmbitor îi era chipul. Aș îndrăzni să spun că privea Cerul, deschisă, senină, privind la Cel pe care a dorit să Îl aibă, la Hristos Domnul. Ea veghează și asupra neamului, și asupra culturii române. Chemând-o și pomenind-o în rugăciunile noastre și ea ne va pomeni pe noi înaintea Preabunului Dumnezeu”.

La final, părintele stareț a exprimat speranța că expoziția dedicată maicii Benedicta – acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga va fi vernisată în 20 august, cu sprijinul familiei Radu și Rodica Marinescu, cei care oferă fotografiile și manuscrisele pentru expoziție.