Credincioşii din Parohia Proviţa de Sus au adus un pios omagiu unuia dintre cei mai de seamă fii ai satului, Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei şi Sucevei, care odih­neşte de 81 de ani în mormântul de lângă biserica parohială. Sfânta Liturghie a fost săvârşită ieri-dimineaţă de un sobor de slujitori care l-au pomenit pe vrednicul arhipăstor. După slujbă, rânduiala Parastasului a fost oficiată la mormântul Mitropolitului Pimen Georgescu de către Înalt­preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Prea­sfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bu­cureştilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit după slujba de pomenire, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a elogiat personalitatea jertfelnică a arhiereului Pimen Georgescu, care a păstorit Mitropolia Moldovei şi Sucevei în vremuri de război şi frământări sociale. îA avut şi multe împliniri, pentru că a trăit bucuria reîntregirii ţării cu cealaltă parte a Moldovei, Basarabia, a avut bucuria să vadă Bucovina reintegrată în Regatul România şi a avut bucuria să vadă că Transilvania a revenit în sânul României”, a spus IPS Părinte Teofan.

La dorinţa-testament a regretatului arhipăstor, trupul său a fost înmormântat lângă biserica din satul natal, lăsând în urmă multă tristeţe pentru că era considerat de toţi ca un părinte şi păstor. „Iaşul şi Moldova se obişnuiseră cu el pentru că vreme de 25 de ani slujise această eparhie, majoritatea preoţilor din acea zonă fuseseră hirotoniţi de dânsul sau din încredinţarea sa, toţi stareţii şi stareţele, într-o lungă arhipăstorire, fuseseră numiţi şi aşezaţi spre slujire în mănăstirile frumoase ale Moldovei de către el. La dorinţa sa, Mitropolitul Pimen Georgescu a fost înmormântat în satul natal, unde a văzut lumina zilei, unde a copilărit şi învăţat buchiile cărţii, pentru că pe oriunde merge omul în pelerinajul vieţii, nici un loc nu este mai acasă decât satul natal”, a explicat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan.

Slujba de pomenire a Mitropolitului Pimen Georgescu a fost prilejuită anul acesta şi de refacerea mormântului său de la Proviţa de Sus, unde a fost ridicată o nouă cruce şi construit un nou soclu din piatră. „Vă mărturisesc că am venit aici de mai multe ori, gândindu-mă la lumina pe care a răspândit-o în timpul vieţii pămân­teşti fericitul întru adormire, Mitropolitul Pimen Georgescu. De ce acest lucru? Pentru că eu m-am născut într-un sat care în timpul arhipăstoririi sale şi-a construit biserica. De asemenea, am descoperit în arhivele marilor mănăstiri de maici de la Agapia şi Văratec numeroaase documente care vorbeau de implicarea vieţui­toarelor acestor aşezăminte în ajutorarea ­ră­niţilor şi a celor care au luptat în Primul Război Mondial. Pe front, alături de medici, asis­tenţi şi asistente, călu­găriţele au fost prezente la îndemnul Mitropolitului Pimen Georgescu”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Credincioşi prezenţi la slujba de pomenire au primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, daruri şi o gustare spre pomenirea fericitului întru adormire arhipăstor.

O păstorire îndelungată

Mitropolitul Pimen Georgescu s-a născut în satul Proviţa de Sus, în data de 22 octombrie 1853, şi a trecut la cele veşnice în dimi­neaţa zilei de 12 noiembrie 1934, la vârsta de 81 de ani. A avut una dintre cele mai îndelungate păstoriri, slujind Sfântului Altar vreme de 57 de ani: 9 ani a fost diacon, 9 ani a fost preot, 39 de ani a fost arhiereu, dintre care 25 de ani a fost Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1909-1934).  „A ajuns mitropolit cu câţi­va ani înainte de Marele Război (1916-1918), şi a păstorit într-o perioadă foarte dificilă, când ţara era ocupată de armatele germane şi austro-ungare, Iaşul devenind pentru o vreme capitală a României şi reşedinţa regelui şi a guvernului. La Iaşi, mitropolitul i-a primit pe toţi, i-a ocrotit cu binecuvântarea şi cu rugăciunea şi a oferit sediile Mitropoliei celor care se refugiaseră şi încercau acolo să păstreze o Românie liberă, neocupată, în perspectiva a ceea ce urma să se împlinească, recucerirea României Mari. De aceea, vedem aici pe cruce, probabil aşa l-au numit oamenii atunci, cuvintele «mitropolitul războiului», pentru faptul că a pus la dispoziţie resurse ma­te­riale şi umane pentru a ajuta ostaşii de pe front şi apoi pen­tru a avea grijă de văduvele şi orfanii de război a miilor de eroi căzuţi pe câmpul de lup­tă", a spus IPS Mitropolit Teofan.