E aproape ora 15:00, iar la Biserica Bărboi din Iaşi, în Sâmbăta lui Lazăr, slujba Vecerniei unită cu Litia, ce va fi săvârşită de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, stă să înceapă. Înainte de a intra pe poarta lăcaşului de cult, în parcare, îmi atrage atenţia un grup de copii îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular, care, la umbra unui copac, face repetiţii. „Hei, fiţi atenţi! Ciprian, ochii la mâna mea!“, strigă cea care dirijează, probabil profesoară de muzică. Cei mici, devenind deodată mai responsabili, fără însă să-şi piardă zâmbetele de pe faţă, încep cu patos: „Mulţimea norodului/ Vine-n calea Domnului/ Şi-aşterne în cale/ Veşmintele sale/ Astăzi la Florii!“.

„Însuţi, Stăpâne, păzeşte-ne şi pe noi, care, urmând acelora, purtăm în mâini ramuri de copaci“

În curtea bisericii ctitorită de Ursu Bărboi, un lung rând de oameni aşteaptă răbdători, deşi temperaturile sunt destul de ridicate, cu flori şi cu ramuri de salcii în mâini, să se închine la o icoană imensă aflată la intrarea în lăcaşul de cult. Căldura înnăbuşitoare dispare odată ce intri în lăcaşul de închinare, iar corul mixt al Bisericii Bărboi, cu preafrumoasele cântări ale slujbei de seară, alături de numărul impresionant de slujitori din altar, te face să nu-ţi dai seama când timpul zboară. E deja trecut de ora 16:00, iar Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, citeşte rugăciunea arhierească de dezlegare şi rugăciunea de sfinţire a ramurilor de salcie. Credincioşii ascultă cu atenţie cuvintele rugăciunii: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce şezi pe Heruvimi, Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin Învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre Patima cea de bunăvoie, poporul cel ce şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei - ramuri de copaci şi stâlpări de finic - I-a prevestit învierea; Însuţi, Stăpâne, păzeşte-ne şi pe noi, care, urmând acelora, purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainteprăznuire.“

După aceea, cu emoţie şi bucurie, preoţii împart ramurile sfinţite celor prezenţi, în timp ce parohul Bisericii Bărboi, pr. Constantin Andrei, ţine un scurt cuvânt în care arată că, deşi procesiunea a fost interzisă în perioada comunistă, ea a renăscut cu şi mai mare putere: „Această tradiţie a procesiunii de Florii din oraşul nostru prinde contur din ce în ce mai mult de la an la an, iar credincioşii participă şi gustă din plin sărbătoarea, întâlnindu-se cu Hristos prin reactualizarea momentului intrării în Ierusalim. Procesiunea este mai mult decât benefică pentru viaţa noastră spirituală, pentru întărirea noastră în credinţă şi e un preambul pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului“.

„Ramuri de finic tăiau/ Pe Iisus Îl aşteptau/ Cu glas mare toţi strigau/ Pe Iisus întâmpinau“

Primii care ies din biserică sunt copiii îmbrăcaţi în odăjdii, apoi cei îmbrăcaţi în costume populare, care vor rămâne pe tot parcursul traseului în fruntea convoiului, unii purtând steaguri, prapuri şi icoane, ceilalţi cântând colinde specifice Floriilor. În sunetul puternic al clopotelor şi trecând pe sub ramurile ţinute de credincioşi, soborul slujitor iese şi el din lăcaşul de cult, formând o coloană ordonată în curtea bisericii. Primii patru preoţi din rând duc pe umerii lor o icoană de mari dimensiuni reprezentând Intrarea Domnului în Ierusalim. Cu Hristos veghindu-i de pe icoana imensă, convoiul de credincioşi porneşte la drum, spre str. Costache Negri. Glasurile micilor corişti se aude din ce în ce mai puternic: „Ramuri de finic tăiau/ Pe Iisus Îl aşteptau/ Cu glas mare toţi strigau/ Pe Iisus întâmpinau“.

Încet-încet, cei aproape o mie de pelerini ajung la Biserica „Sfântul Sava“ din oraş, unde preoţii slujitori îi aşteaptă în faţa lăcaşului de cult cu Sfânta Evanghelie, cu icoana hramului şi cu ramuri de finic. După un scurt moment de rugăciune, soborul slujitor, alături de PS Calinic Botăşăneanul, îi binecuvintează pe credincioşi, după care procesiunea continuă. Se merge în linişte, în glas de cântări şi rugăciune, schimbându-se impresii despre eveniment. „Vin în fiecare an cu inima deschisă la acest pelerinaj, indiferent de starea vremii, şi mă rog pentru sănătatea mea şi a familiei, pentru cei care nu pot veni la biserică şi pentru cei din spitale“, îmi spune doamna Elena din Iaşi. La fel, Maria, o bunică cu faţa senină ca vremea de afară, îmi mărturiseşte cu vocea tremurândă că a venit la procesiune pentru „iertarea de păcate, lucrul cel mai principal în această lume“. Mulţimea nici nu simte temperaturile de peste 30 de grade Celsius. În ciuda oboselii şi a căldurii, corul micuţilor continuă: „Osana, dintru-nălţime/ Că Hristos nouă ne vine/ Intră în Ierusalim/ De rău să ne izbăvim!“.

„Să continuaţi pelerinajul acesta în casele dumneavoastră“

După o scurtă oprire în faţa Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“, pelerinii ajung la Catedrala mitropolitană, unde sunt întâmpinaţi de un mare sobor de diaconi şi preoţi, în frunte cu IPS Mitropolit Teofan, în sunet de clopote şi mireasmă de tămâie. Are loc o scurtă slujbă de binecuvântare a celor care s-au ostenit să participe la acest frumos moment, după care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei rosteşte cuvântul de învăţătură: „Pelerinajul din această seară este aducerea aminte că Hristos este începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor şi că Învierea Domnului Hristos şi învierea noastră sunt singura raţiune de a fi a omului, a lumii şi a universului. Dumnezeu să vă răsplătească tuturor osteneala, să vă binecuvinteze în Săptămâna cea Mare, să vă dăruiască convingerea Învierii şi să continuaţi pelerinajul acesta în casele dumneavoastră, împreună cu aceşti prunci, care ne-au cântat, asemenea pruncilor de altădată, cuvintele ce definesc această minunată sărbătoare: „Osana, Fiul lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului“. Sărbătoarea s-a încheiat cu binecuvântarea celor prezenţi de către IPS Teofan. Întreaga curte a Catedralei mitropolitane a devenit, prin numeroşii credincioşii prezenţi, o părticică din Ierusalimul de altădată.

La plecare, mă întâlnesc cu câţiva dintre micuţii corişti, care, alături de îndrumătorii lor, făceau o fotografie în faţa catedralei. Aflu de la profesoara de muzică Liliana Coşarcă că sunt de la Şcoala Generală „Constantin Erbiceanu“ din Erbiceni, iar una dintre eleve, Alexandra Culaci, îmi spune motivul pentru care au hotărât să vină la procesiune: „Am venit aici ca să ne rugăm împreună pentru ziua şi săptămâna ce vor urma, ca să întâmpinăm cum se cuvine Sfintele Paşti. A fost o experienţă unică“. Gelu Ciprian Raţă, în vârstă de 13 ani şi de loc din satul Bârleşti, comuna Erbiceni, vrea neapărat să-mi spună şi el ceva. Clar şi cu voce tare, ca şi cum ar recita o poezie pentru o serbare şcolară, îmi mărturiseşte: „Pentru mine, ziua de astăzi a fost nemaipomenită. Niciodată în viaţa mea nu am mai trăit sentimente asemănătoare. Parcă îngerii mă ridicau când am început să cântăm!“