Mai întâi, ce este un „Molitfelnic“? Este cartea pe care preotul o foloseşte la diverse slujbe pe care le oficiază, cu precădere în mod particular, pentru anumite persoane sau grupuri de persoane, în diverse momente ale vieţii lor: Botezul, Cununia, înmormântarea, pomeniri ale celor adormiţi, diverse sfinţiri sau binecuvântări (icoane, case, instituţii de interes obştesc, grădini, fântâni, autoturisme etc.), rugăciuni de alungare a duhurilor rele (printre care celebrele molitfe ale Sf. Vasile cel Mare) şi de chemare a ajutorului lui Dumnezeu (de pildă cele pentru elevi). Iată, pe scurt, cam ce cuprinde această carte, ce îşi trage denumirea din slavonescul molitfa = rugăciune.

De unde necesitatea ei? Unora li se poate părea că Biserica se agaţă de mai toate momentele importante ale vieţii credinciosului, pentru a face bani (în capitalism asta s-ar numi oportunitate viagerăde afaceri, nu?!) sau pentru a-l controla total; de aceea a inventat tot felul de slujbe, slujbuliţe şi rugăciuni. În realitate, toate slujbele Bisericii sunt opţionale, inclusiv cele din „Molitfelnic“, care, în plus, se oficiază la cerere. Am scris aceasta în special pentru omul modern şi secularizat, căruia i se pare că Dumnezeu este un concept dictatorial, constrângător, antreprenorial, antiştiinţific sau vetust. Motiv pentru care crede, în mod autarhic, că nu are nevoie de El şi, prin urmare, nici nu se roagă Lui.

Însă omul spiritual ştie că viaţa lui se desfăşoară în tot acest univers complex al lumii văzute, dar şi nevăzute (lumea spirituală, a îngerilor şi a Împărăţiei lui Dumnezeu) într-o conlucrare a mântuirii împreună cu Dumnezeu, prin credinţă, rugăciune şi fapte bune. Prin urmare, acest om simte nevoia ca toate momentele importante ale vieţii (şi chiar întreaga lui viaţă) să fie marcate cumva de prezenţa binecuvântării şi ajutorului lui Dumnezeu. Inclusiv o (aparent) banală călătorie cu automobilul.

Acum ajungem la subiectul apărut în presă: noua rugăciune de binecuvântare a unui vehicul. Ea este, în esenţă, doar o adaptare la condiţiile actuale, a mai vechii rugăciuni de binecuvântare a corăbiei. Acest vehicul de transport este mentionat de către Psalmistul David ca fiind rodul înţelepciunii umane izvorâtă din înţelepciunea divină şi care are nevoie de ajutorul Domnului pentru buna împlinire a scopului său: Cât de mărite sunt lucrurile Tale, Doamne, pe toate'ntru înţelepciune le-ai făcut; umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă...acolo pe ea străbat corăbii...dacă mâna Tu Ţi-o vei deschide, toate se vor umple de bunătate.

Asemănarea este evidentă: orice vehicul este rodul înţelepciunii, dar şi orice călătorie nu este lipsită de riscuri. O spun până şi companile de asigurare. De aceea, omul credincios cheamă pe Dumnezeu în ajutor, pentru a se împlini două obiective în strânsă legătură: buna funcţionare a utilajului şi, prin aceasta, împlinirea scopului călătoriei, pe care oricine şi-ar dori-o fără evenimente neplăcute. În fond, chiar şi statistic vorbind, o atitudine rutieră creştină (responsabilă şi lipsită de vicii) generează o scădere a cifrelor negative: accidente, decese şi răniţi, pagube materiale.

În plus, apariţia într-o carte oficială de cult a acestei rugăciuni demonstrează că Biserica ţine cont de realităţile vieţii cotidiene. Poate părea cam târzie apariţia ei, deoarece ea se practica şi până acum, exact prin actualizarea rugăciunii binecuvântării corabiei, iar automobilul există de ceva vreme. Însă introducerea oficială în cult a unei noi rugăciuni nu este aşa de simplă în Ortodoxie, deoarece trebuie evitat orice aspect care poate provoca o eroare, fatală când vine vorba de Dreapta-Credinţă(Orto-Doxa). Până la urmă, cărţile oficiale de cult dau siguranţa autenticităţii acestuia, aşa că precauţia trebuie (şi este bine) să fie sporită. Iar la noi, precauţia Sinodului este maximă în astfel de situaţii.

Acum apare o întrebare: Putem binecuvânta orice şi oricum? Orice lucru din acest univers material poate primi binecuvântarea lui Dumnezeu, cu o singură condiţie: scopul existenţei sale să fie unul bun, moral, mântuitor, atât pentru noi cât şi pentru aproapele nostru. Un creştin nu se poate raporta la bunurile din jurul său decât ca fiind primite de la Dumnezeu şi puse numai în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui. Scrie Sf. Pavel: fiindcă tot ce a făcut Dumnezeu este bun, şi nimic nu e de lepădat dacă se ia cu mulţumire: căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Aşadar putem binecuvânta orice tip de vehicul (barcă, vapor, automobil, locomotivă, tren, avion, navă spaţială etc.) câtă vreme avem de gând să-l folosim creştineşte.

Însă nu văd rostul binecuvântării atunci când scopul maşinii este doar unul de afirmare făloasă a unui statut social efemer. Din păcate, unii încă mai cred că haina sau maşina determină valoarea omului. Dar tot Psalmistul zice: Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.

Aşa că, dacă suntem credincioşi lui Dumnezeu şi posesori ai unui automobil, putem solicita cu încredere: Părinte, binecuvintează-mi maşina!

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Părintelui Eugen Tănăsescu de pe adevarul.ro)