În debutul serii a vorbit d-nul Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a subliniat valoarea literaturii patristice: „În domeniul vast al literaturii universale, literatura religioasă în general şi îndeosebi literatura patristică ocupă un loc distinct şi de importanţă esenţială. Fără a minimaliza rolul literaturii antice, pentru literatura clasică şi modernă, scrierile patristice sunt un real tezaur depozitar al resorturilor ideatice, morale, estetice şi stilistice“.

Prezentarea cărţii „Introducere în teologia ortodoxă“, una dintre lucrările de referinţă ale pr. prof. Andrew Louth, recent apărută la Editura Doxologia, a fost făcută de pr. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, care a făcut referire la valoarea şi noutatea informaţiilor prezentate în volum: „Despre teologia ortodoxă s-a scris mult de-a lungul anilor şi există nenumărate cărţi de teologie ortodoxă. Cu toate acestea, cartea «Introducere în teologia ortodoxă» a părintelui Andrew Louth nu este suma informaţiilor care s-au scris până acum. Dacă o răsfoim, observăm că literatura secundară pe care autorul o foloseşte este redusă la minimum, la fel şi referinţele la literatura secundară. Acest lucru s-a întâmplat dintr-o dorinţă metodologică a părintelui de a prezenta modul în care Părinţii Bisericii şi Biserica în ansamblu au înţeles teologia, au înţeles diferitele aspecte ale teologiei, precum şi cheile de care avem nevoie pentru înţelegerea corectă a ei. De aceea, în cartea «Introducere în teologia ortodoxă» sunt limitate sursele secundare şi sunt folosite în mod special izvoarele“.

„Creştinii, încă de la început, nu au avut nici o dificultate în a folosi o traducere a Scripturii“

Invitatul serii, pr. prof. Andrew Louth, a vorbit, printre altele, şi despre locul traducerii în creştinism şi mai ales în Ortodoxie: „Spre deosebire de celelalte religii monoteiste, creştinismul nu are o limbă sacră. În cazul iudaismului, Scripturile sunt în limba ebraică, iar traducerea nu este niciodată mai mult decât o parafrază - în primele sinagogi, versiunea citită în aramaică, după lectura adevăratei Tora, era o parafrază în toată puterea cuvântului, iar în cazul islamului, aşa cum îl înţeleg eu, recitarea Coranului trebuie făcută în originalul arab, chiar fără a fi înţeles. În cazul creştinismului, ideea celor trei limbi sacre - ebraica, greaca şi latina, limbile inscripţiei de pe Cruce - este o idee-înlocuitor, apărută în secolul al IV-lea, care nu reprezintă nimic mai mult decât o încercare compensatorie, necesitată de faptul că nici unul dintre textele scripturistice ale creştinilor nu este scris în limba latină. Creştinii, încă de la început, nu au avut nici o dificultate în a folosi o traducere a Scripturii. Citatele din Biblia ebraică care se găsesc în textele care au format Noul Testament nu provin deloc din Biblia ebraică, ci din traducerea cunoscută sub numele de Septuaginta. Istoria creştinismului oferă mărturii despre consimţământul şi disponibilitatea de a traduce Scripturile, iar mai apoi Liturghia, în limbile neamurilor, mai întâi în latină şi siriacă, apoi în limbi precum armeana şi georgiana, gotica şi slavona, în aceste ultime cazuri creând alfabete pentru a permite scrierea şi transmiterea traducerilor. Am menţionat aceste lucruri pentru că adesea poate fi întâlnită la credincioşii ortodocşi de astăzi dorinţa de a sublinia caracterul sacru al vreunei limbi care a ajuns să fie sacră, fie ea greaca Scripturilor şi a Liturghiei, sau slavona bisericească, fapt care a pus ostacole în calea traducerii în limba poporului şi care rămâne o problemă pentru creştinii din ceea ce ne place să numim diaspora. Românii sunt, după cunoştinţa mea, singurii ortodocşi care nu suferă de această diglosie, iar sârbii se apropie şi ei de acest lucru“.

La final, părintele profesor Andrew Louth a răspuns întrebărilor venite din sală şi a acordat autografe doritorilor.

Cine este părintele Andrew Louth