Părintele Cristian Dăscălescu şi Valentin Ţoc, doctori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi

Educaţie

Părintele Cristian Dăscălescu şi Valentin Ţoc, doctori ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi

În Sala Profesorilor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi s-au susţinut vineri, 23 septembrie, două teze de doctorat. Prima aparţine preotului Vasile Cristian Dăscălescu de la Parohia Buhalniţa, judeţul Neamţ, iar cea de-a doua a fost realizată de Valentin Iulian Ţoc, directorul Colegiului „Sfântul Nicolae“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi a găzduit vineri, 23 septembrie 2016, două evenimente academice. Acestea s-au bucurat de prezenţa unui public numeros atât din ţară, cât şi din străinătate, format din profesori de teologie şi drept, magistraţi, preoţi, monahi, specialişti din diferite domenii de activitate ale societăţii, membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi, studenţi şi absolvenţi de studii superioare.

Prima manifestare a constat în susţinerea tezei de doctorat „Relaţia Biserică-Stat în spaţiul european. Istoric şi actualitate“ a părintelui Vasile Cristian Dăscălescu, de la Parohia Buhalniţa, comuna Hangu, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ. Comisia a fost formată din următorii membri: pr. prof. dr. Gheorghe Popa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, pr. prof. dr. Gheorghe Petraru, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi (conducător de doctorat), pr. prof. dr. Aurel Pavel de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu (referent), prof. univ. dr. pr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi (referent), şi arhidiac. conf. dr. Gelu Călina de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova. Pr. prof. dr. Gheorghe Popa a amintit că părintele Cristian Dăscălescu „a trecut prin toate etapele de pregătire a proiectului de teză, susţinând toate referatele în cei trei ani de studii doctorale“.

Direcţii de acţiune pastorală şi misionară

În continuare, preotul Cristian Dăscălescu a explicat mai întâi de ce a ales să realizeze teza de doctorat „Relaţia Biserică-Stat în spaţiul european. Istoric şi actualitate“, venind cu argumente şi detalii referitoare la cele şapte capitole ale lucrării: „În această lucrare, doar aparent accentul cade pe Stat şi nu pe instituţia Bisericii. Trebuie să ne amintim că Biserica s-a născut într-un imperiu iniţial ostil, dar pe care ulterior l-a încreştinat şi l-a desăvârşit prin chipul Imperiului Bizantin. Am structurat lucrarea pe etapele de cercetare expuse într-un cuprins format din şapte capitole majore, între care am poziţionat pentru fiecare câteva subcapitole, ca „punţi“ necesare oricărui demers care reclamă un grad sporit de coeziune internă şi echilibru formal. Prin contribuţia adusă la resursele didactice ale disciplinei de specialitate, lucrarea îşi propune să devină temei teoretic al concretizării unor direcţii de acţiune pastorală şi misionară. Am conceput discursul ştiinţific pornind de la această structură, pentru ca ulterior să putem prezenta lectorului un ansamblu analitic pertinent, întărit cu mărturii ale Tradiţiei, ale Sfinţilor Apostoli şi Sfinţi Părinţi ai Bisericii, dar şi cu roadele concepţiilor filosofiei clasice şi moderne, ale analizei juridice, sociologice, economice, dar şi cu previziuni şi analize specifice politologiei, atunci când am considerat necesar“. Programul a continuat cu expunerea referatelor, iar apoi comisia a apreciat lucrarea pregătită de preotul Cristian Dăscălescu şi a făcut câteva recomandări. În final, au fost adresate întrebări preotului doctorand, urmând ca după pauză comisia să propună acordarea titlului de Doctor în Teologie părintelui Cristian Dăscălescu prin calificativul „Foarte bine“.

„Personalitatea Sfântului Apostol Pavel în contextul teoriilor contemporane ale personalităţii. O analiză interdisciplinară“

Cea de a doua teză de doctorat, de interes atât pentru mediul teologic, cât şi din perspectiva Psihologiei, a avut titlul „Personalitatea Sfântului Apostol Pavel în contextul teoriilor contemporane ale personalităţii. O analiză interdisciplinară“ şi a fost susţinută de Valentin Iulian Ţoc, directorul Colegiului „Sfântul Nicolae“. Coordonatorul ştiinţific al tezei a fost pr. prof. univ. dr. Gheorghe Petraru de la Facultatea de Teologie ieşeană, iar comisia de doctorat a avut următoarea componenţă: preşedinte - pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, referenţi - pr. prof. dr. Aurel Pavel de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu, prof. univ. dr. Ion Dafinoiu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi şi diac. conf. dr. Gelu Călina de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.

„Cercetarea de faţă vine să propună un profil al misionarului care să poată face faţă provocărilor ce au început să apară în Biserică, folosind modelul misionarului propus de personalitatea Sfântului Apostol Pavel. Scopul este identificarea trăsăturilor caracteristice Sfântului Apostol Pavel şi crearea profilului personalităţii lui, schiţarea unui profil de conducător ca model pentru misionari în desfăşurarea misiunii şi realizarea unui studiu al profilului personalităţii misionarului ortodox contemporan. Religia reprezintă legătura conştientă şi liberă a omului cu dumnezeirea. Ea îmbracă forma unei atitudini care se manifestă faţă de lume şi faţă de viaţă, iar, în acest sens, comunicarea se impune ca fiind necesară în susţinerea sentimentului religios cu semenii şi cu Dumnezeu. În societate, omul poate alege să se ghideze preponderent după învăţătura creştină, aşa încât, demersurile, acţiunile, faptele şi sentimentele se raportează la dogmă, iar misionarul este cel care propune şi modelează comunitatea şi pe membrii ei în acest sens. Mintea omului modern construieşte abordări bazate pe suspiciune şi neîncredere, şi, în încercarea de a înţelege acţiunile şi mesajele Bisericii, aceste bariere pot fi de netrecut. Redimensionarea socială atrage după sine o înnoire, iar această înnoire nu face referire la rescrierea Evangheliei vechi de sute de ani, ci la câştigarea şi păstrarea încrederii, orice fapt contrar imaginii pe care şi-a format-o fiind aspru sancţionat de opinia publică. În acest sens, activitatea transmiterii mesajului religios se realizează printr-o bună comunicare însoţită de practici performante. Necesitatea adaptării la contextul social actual îndeamnă la redimensionare, convingere şi atragere“, a subliniat Valentin Iulian Ţoc în susţinerea tezei de doctorat.

La finalul şedinţei, membrii comisiei a acordat lui Valentin Iulian Ţoc titlul de Doctor în Teologie, cu calificativul „Foarte bine“.

Înainte de a primi titlul de Doctor în Teologie, cei doi candidaţi au depus jurământul de credinţă în paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. (Constantin Ciofu, Tudorel Rusu)

Citește despre: