Părintele Ghedeon de la Colciu, fost „reeducat” la Piteşti, a trecut la cele veșnice

Ortodoxia în lume

Părintele Ghedeon de la Colciu, fost „reeducat” la Piteşti, a trecut la cele veșnice

Părintele Ghedeon de la Colciu, cel mai bătrân monah român aghiorit, a plecat la Domnul miercuri, 1 mai 2019, la vârsta de 94 de ani.

Slujba de înmormântare a avut loc la Chilia „Sfântul Gheorghe” din Colciu în ziua imediat următoare, conform rânduielii aghiorite.

Părintele Ghedeon de la Colciu

Părintele Ghedeon a mers în Sfântul Munte mai întâi la mănăstirea rusească a Sfântului Pantelimon. După oarecare timp, l-a sfătuit părintele Gavriil de la Russikon, că mai bine este pentru el a merge la chilia părintelui Spiridon, deasupra Xiropotamului. A făcut ascultare şi s-a dus. Iar părintele Spiridon cercetându-l, l-a trimis la părintele Ioan de la Colciu.

De fapt îl îndrumase către avva Ioan Guţu, la chilia Sfântului Ioan Botezătorul de la Colciu dar, neştiind drumul, el a călătorit cu întrebarea şi a nimerit la cealaltă vestită chilie, a Sfântului Gheorghe. Adică a şi rămas la alt Ioan – Şova – şi la avva Dionisie Ignat – Dumnezeu să-i numere cu sfinţii Săi!.

A reuşit, după închisoare, să facă doi ani de Teologie la Bucureşti, până s-a aflat că este considerat „duşman al statului”.

Peste ani de zile, soţia lui va reuşi să ajungă în Israel şi mai apoi în Grecia, unde, după grele peripeţii, a izbutit să ceară azil politic la Ambasada americană.

Doi ani mai târziu, mulţumită lui Ronald Reagan – care l-a inclus pe o listă cu şaptesprezece nume (altfel România nu primea clauza naţiunii celei mai favorizate!) – reuşea să ajungă, împreună cu fiul său, în America. Se întâmpla asta în 1982.

După alţi opt ani petrecuţi dincolo de ocean, va pleca, cu gând să vadă Ierusalimul, Sinaiul, Egiptul, Londra, Parisul şi… Grădina Maicii Domnului. Însă venind prima dată în Sfântul Munte şi simţind ocrotirea Fecioarei Maria a rămas acolo tot restul vieții.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: