Despre călugării duhovnici vorbim adeseori ca despre nişte oameni din lumea acesta, dar dincolo de ea, cunoscători ai adâncurilor de taină ale lucrurilor simple şi, totodată, vorbitori despre Adevărul Ce transcende raţiunea oricărei raţiuni. În propria chilie, la lumina lumânărilor de Miezonoptică, pe câmpul încins de soarele de vară sau cotrobăind prin zăpadă după vreascurile de foc, călugărul se află în dialog de taină cu Dumnezeu, bucurându-se de darul întâlnirii cu El. Deşi trăieşte o viaţă aparte, aceasta nu este o lume singulară, egoistă, izolată. El e omul care se bucură că te vede pe drum, departe, „venindu-ţi în fire“, apropiindu-te, e cel care te întâmpină cu blândeţea părintelui iubitor, dar şi cu rigoarea ascetului căutător al desăvârşirii.

Deşi de cele mai multe ori mănăstirea este departe de „zgomotul“ marilor aşezări urbane, ea nu este pasivă la ceea ce se întâmplă „departe“, în „lumea aceea“. Pentru monah, renunţarea la lume înseamnă refuzul de a trăi în duhul ei secularizat şi dorinţa de a vieţui în duhul lui Dumnezeu, în lumea-creaţie a Sa. Mănăstirea oferă experienţa creştină autentică, dar nu ca o trăire izolată şi egoistă a ei, doar de monahi, ci ca modus vivendi pentru toţi cei care caută în ea pacea interioară şi plenitudinea vieţii. Prin urmare, aparenta inerţie sau pasivitate a mănăstirii este doar perdeaua după care mulţi nu pot vedea activitatea ei liturgică, misionară, culturală, administrativă, de mântuire a timpului şi de sfinţire a creaţiei.

Întotdeauna mănăstirile au fost apărătoare ale ortodoxiei credinţei, în contextul cultural al poporului în care acestea s-au dezvoltat. În spaţiul românesc, de pildă, călugărul-sfânt Ioan Casian a fost autorul a numeroase scrieri teologice. De asemenea, Dionisie Exiguul s-a remarcat prin traducerile sale, din greacă sau latină, ale Părinţilor Bisericii, dar şi prin lucrări originale de teologie. Călugărul scit Dionisie Exiguul a mai scris biografii de monahi şi a întocmit o colecţie de canoane şi decrete bisericeşti, foarte răspândite în Biserică, atât în Răsărit, cât şi în Apus, literatura sa teologică având caracter universal.

Mărturiile implicării monahilor români în activitatea culturală răzbat prin istorie, multitudinea lor fiind bine prezentată în manualele de istorie bisericească, încât înşirarea lor aici nu este necesară. Simpli călugări sau mari episcopi şi mitropoliţi, din toate provinciile româneşti, şi-au oferit gândul creştin universalităţii, într-o liturghie a culturii.

Cuvintele părintelui Cleopa străbat lumea

Părintele Cleopa, născut în 1912, în judeţul Botoşani, a fost cunoscut de toţi ca acel om simplu despre care vorbeam mai sus, om al rugăciunii smerite, al postului aspru, al milosteniei în duhul iubirii oamenilor, chipuri ale lui Hristos. Predicile, sfaturile, mărturiile şi mărturisirile sale ni-l descoperă însă, mai mult decât un om al tăcerii tainice, ca un monah căruia i-a plăcut să împărtăşească altora cuvântul cel mântuitor al Scripturii şi al Părinţilor Bisericii, şi nu vorbăria fără de substanţă. El a fost revelator de sensuri pentru fapte şi lucruri din viaţa noastră, un deplin om al Cuvântului, pe Care L-a slujit 86 de ani.

Părintele Cleopa a dus viaţă de sfinţenie în comuniune, a fost deschis universalităţii în sobornicitate şi apostolicitate. Datorită operei sale, la părintele Cleopa am putea raporta cuvintele Sfântului Ioan Hrisostom, rostite cu multe secole înainte: călugărul este „un suveran al pământului şi al mărilor“.

Cărţile părintelui arhim. Cleopa Ilie tipărite în limba română sunt binecunoscute cititorului iubitor de spiritualitate ortodoxă românească. Dar puţini cunosc dimensiunea universală a cuvintelor sale, faptul că multe dintre mărturiile sale au ajuns „până la marginile pământului“. Chiar în anul morţii sale apărea, la Tesalonic, Convorbiri duhovniceşti cu părintele Cleopa, în limba greacă. Tot acolo, în limba greacă, vor vedea lumina tiparului Dialoguri împotriva ereziilor (Călăuză în credinţa ortodoxă), în 1991, şi Viaţa părintelui Cleopa, în 2000. La Belgrad apar, în 2000, extrase din seria Ne vorbeşte părintele Cleopa, sub titlul Mare este Dumnezeu, în limba sârbă. Păstor de suflete (Viaţa părintelui Cleopa) a trecut dincolo de ocean, fiind tipărită, în limba engleză, la Mănăstirea Platina, California (SUA). De asemenea, la London, Ontario (Canada), apare Adevărul credinţei (Călăuză în credinţa ortodoxă), în limba engleză. În 2001, apar la Belgrad alte două traduceri în limba sârbă: Calea cerului (Viaţa părintelui Cleopa şi extrase din Ne vorbeşte părintele Cleopa) şi Viaţa şi nevoinţele stareţului Cleopa (Viaţa părintelui Cleopa). În timp, cuvintele marelui arhimandrit al Sihăstriei ajung din ce în ce mai departe: la Lake George, Colorado (SUA), este publicată, în 2001, cartea Stareţul Cleopa de la Sihăstria (Viaţa părintelui Cleopa şi extrase din Ne vorbeşte părintele Cleopa), la Roma apare, în 2002, Părintele meu duhovnicesc, în limba italiană, iar la Paris se publică, în limba franceză, în 2003, Părintele Cleopa (Viaţa părintelui Cleopa).

Viaţa şi sfaturile marelui duhovnic au fost traduse şi pentru creştinii vorbitori de alte limbi, decât principalele limbi de circulaţie internaţională. În limba poloneză, apare la Ujkowice (Polonia) Viaţa părintelui Cleopa, în arabă, în Siria, este publicată, în 2007, Viaţa părintelui Cleopa şi aceeaşi lucrare, în 2008, în finlandeză. Astăzi, cuvintele părintelui Cleopa pot fi citite, în format electronic, şi în limba chineză.

Cele mai recente traduceri sunt cele în limba rusă, apărute la Moscova, în 2010-2012: Să vă văd pe toţi în rai! (Viaţa părintelui Cleopa şi Mânca-v-ar raiul!); Marele stareţ Cleopa, un făcător de minuni român (Mânca-v-ar raiul!, vol. 1-3); Călăuză de credinţă ortodoxă; Despre vise şi vedenii.

Cuvintele părintelui Cleopa sunt un tezaur ascuns cu grijă în adâncul de trăire monastică, dar întotdeauna şi pretutindeni vizibil, o comoară de daruri care, izvorând din Cel Care nu este din lume, este pentru lume, un bun care devine binefacere, o taină a lumii care devine acestui spaţiu românesc şi universal Euharistie. Aceasta este destinaţia-vocaţie a cuvintelor şi faptelor arhimandritului de la Sihăstria, părintele Ilie Cleopa: revenirea ad fontem, la izvoarele creaţiei, şi nu raportarea ad hominem, la duhul egolatru al lumii. În postmodernismul secularizat, cuvintele monahului de la Sihăstria nu sunt şi nici nu trebuie să devină anacronice. Într-o lume plină de ştiinţă avem nevoie de oameni care să ne aducă aminte că avem conştiinţă, într-o lume a săvârşirii avem nevoie de exemple care să ne conducă spre desăvârşire, într-o lume a lui „carpe diem“ („trăieşte ziua“) avem nevoie de oameni şi de cuvinte care să ne arate veşnicia. Avem nevoie de cuvintele de binecuvântare, ziditoare, încurajatoare ale părintelui Cleopa, pentru a simţi rugăciunea lui, din ceruri, pentru noi!