Părintele Mitropolit Teofan a târnosit Biserica din Grințieș – Neamț: „Dumnezeu ne tămăduiește de neputințe, dându-ne sănătatea iubirii”
În Duminica a VI-a după Rusalii, 28 iulie 2019, biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Grințieș, județul Neamț, a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de aproximativ 40 de clerici. După oficierea Slujbei de sfințire a sfântului locaș, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie.
Credincioșii din zona montană a județului Neamț s-au rugat astăzi, 28 iulie 2019, la sfintele slujbe oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan. În Duminica a VI-a după Rusalii, numită și a Vindecării slăbănogului din Capernaum, IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Grințieș – Neamț. Alături de chiriarh au mai slujit părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Bucium – Iași, părintele arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, părintele Nicolae Axentioi, protopop de Târgu Neamț, dar și părintele protoiereu Ionel Cuțuhan, protopop de Ceahlău și parohul comunității din Grințieș. După ce sfântul locaș a fost sfințit prin stropirea cu apă sfințită și ungerea zidurilor cu Sfântul și Marele Mir, IPS Teofan a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat aflat în zona bisericii.
În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit Teofan a arătat că Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, este singurul care ne oferă sănătatea:
„Mergând la Sfânta Biserică în fiecare duminică, observăm neputințele noastre, neputința de-a iubi, neputința de-a ne bucura, neputința de-a ierta, neputința de-a ne ruga, neputința de-a crede. Și știți cum zicem noi în mod obișnuit, deja când recunoști că ai o boală, deja ai făcut primul pas către sănătate. Recunoscând ceea ce este neputință în viața noastră, mergând la Sfânta Biserică, am dobândit primul pas către sănătate. Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, ne tămăduiește de toate aceste neputințe, dându-ne sănătarea iubirii, sănătatea bucuriei, sănătatea puterii de-a ierta, sănătatea puterii de-a ne ruga, sănătatea puterii de-a crede”.
La finalul Sfintei Liturghii, pentru meritele deosebite aduse Bisericii, părintele protopop Ionel Cuțuhan a primit din partea IPS Teofan, distincția „Crucea Moldavă” pentru clerici. De asemenea, binefăcătorii sfântului locaș au primit din partea Părintelui Mitropolit distincții de vrednicie. Totodată, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a hirotesit un ipodiacon în vârstă de aproximativ 90 de ani, pe seama Parohiei Grințieș.