Părintele Patriarh Daniel: „Cei care nu au copii să înfieze sau să ajute familiile sărace a căror unică bogăție sunt copiii mulți”

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel: „Cei care nu au copii să înfieze sau să ajute familiile sărace a căror unică bogăție sunt copiii mulți”

Cu prilejul sărbătorii „Nașterea Maicii Domnului”, Patriarhul României a oferit marți câteva recomandări credincioșilor care își doresc copii și nu pot avea. În primul rând i-a îndemnat să se roage, asemenea părinților Fecioarei Maria. Apoi, dacă nu primesc acest dar, să adopte sau să ajute familiile numeroase.

„Astăzi, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, învățăm în primul rând că Maica Domnului este rodul rugăciunilor părinților Ei și că cei care nu au copii trebuie să se roage mai mult. Iar dacă nu dobândesc această calitate de a fi părinți trupești pot deveni părinți prin adopție sau prin înfiere arătând iubire față de copiii pe care îi adoptă sau îi înfiază, dar și prin ajutorarea familiilor cu mulți copii”.

„Sunt multe familii sărace”, a continuat Patriarhul. „Singura lor bogăție sunt copiii mulți. Cine ajută pe acești părinți și pe acești copii din familiile sărace cu mulți copii săvârșește o lucrare de iubire părintească. Cei care adoptă copii devin părinți prin iubire, prin afecțiune și prin aceasta se arată lucrători ai iubirii lui Hristos și a iubirii Maicii Domnului.

Să ajutăm copiii să-și descopere vocația

Un alt aspect de reținut din acestă sărbătoare a fost acela că Maica Domnului nu s-a născut întâmplător, ci a fost parte dintr-un plan al lui Dumnezeu, a spus Patriarhul Daniel marți în Paraclisul „Sfântul Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

„De aceea, noi trebuie să ne gândim că fiecare copil care se naște are o chemare, o vocație și trebuie să ajutăm copiii să-și descopere talentul, vocația, chemarea. Există o mare diferență între un părinte care dă naștere doar biologic la copii și unul care nu doar a născut trupește un copil, ci îl și educă, îl modelează, îl formează, îl face să crească nu doar fizic, biologic, ci să crească și spiritual”.

În predica sa, Patriarhul s-a rugat lui Dumnezeu „să binecuvinteze pe toți elevii, pe toți părinții lor, educatorii și educatoarele, învățătorii și învățătoarele, profesorii și profesoarele care contribuie la educația, la formarea intelectuală, spirituală și culturală a copiilor și tinerilor”.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ocrotească pe toți, să le dăruiască bucuria rodirii luminii din sufletul copiilor și a unei educații integrale, adică nu numai intelectuale, ci și spirituale și morale spre slava lui Dumnezeu și spre binele poporului român”.

Într-un mesaj transmis cu prilejul începutului de an școlar, în această perioadă dificilă, Părintele Patriarh a îndemnat la respectarea „cu multă atenţie” a regulilor sanitare de protejare a sănătăţii elevilor şi a cadrelor didactice.

Cinstirea Maicii Domnului

În continuare, Preafericirea Sa a subliniat cinstirea deosebită de care se bucură Maica Domnului având zece zile de pomenire în calendarul Bisericii Ortodoxe.

„Cinstirea Maicii Domnului, voită de Dumnezeu, începută de îngeri și continuată de Biserică, arată că Ea este ființa umană cea mai curată pe care a pregătit-o Dumnezeu cu harul Său să devină Mama Domnului nostru Iisus Hristos”, a subliniat Părintele Patriarh.

„Cinstirea Maicii Domnului este o lucrare de preamărire a iubirii lui Dumnezeu față de oameni. Când cinstim pe Maica Domnului și pe sfinți nu concurăm pe Dumnezeu, ci arătăm lucrarea Lui în oameni, pentru mântuirea oamenilor”, a explicat Patriarhul.

La finalul predicii, Preafericirea Sa a transmis urări de bine celor care poartă numele de „Maria” sau derivate.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: