Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat mai întâi faptul că vindecarea minunată a celor trei persoane de neputințele lor trupești este legată de credința lor sau a însoțitorilor lor, evidențiind trei învățături principale care se desprind din textul scripturistic „Vedem din această Evanghelie trei învățături principale. Prima învă­țătură se referă la faptul că pentru vindecarea de orice boală este nevoie de credință din partea celui bolnav sau a celor care îi îngrijesc pe bolnavi. A doua învăță­tură: cei doi orbi vindecați de Iisus devin dascăli ai recunoștinței și vestitori ai lui Iisus în societate. A treia învățătură ne spune că predicarea Evangheliei Împărăției cerurilor trebuie însoțită de fapte ale iubirii milostive, mai ales față de cei bolnavi. Evanghelia ne arată două vindecări minunate, a celor doi orbi din Capernaum, și vindecarea unui mut. Celor doi orbi Iisus le cere credința, deși ei stăruiau și credeau că doar Iisus îi poate vindeca, pentru ca cei din jur să audă cât de importantă este cre­dința puternică pentru a dobândi vindecarea trupului. Mutul este vindecat fără să i se ceară cre­din­ța, pentru că el nu putea să o exprime, sufletul său ­fiind stăpânit de un duh necurat. El nu-și mai folosea gândirea, voin­ța și nici vocea, fiind stăpânit de un demon sau un diavol. În cazul mu­tului este suficientă credința celor care l-au adus la Iisus ca să-l vin­dece”, a menționat Preafericirea Sa. 

„Să facem binele pentru el însuși”

Totodată, Patriarhul României a explicat motivul pentru care Mântuitorul a poruncit celor doi orbi vindecați să nu spună nimănui despre tămăduirea lor minunată, sub­liniind și necesitatea exprimării recunoștinței pentru toate darurile pe care le primim de la Dumnezeu. „Iisus a spus celor doi orbi după ce i-a vindecat: «Vedeți, nimeni să nu știe!» Aceasta a făcut-o din smerenie, ca să ne arate nouă și tuturor celor care ascultă Evanghelia aceasta că după ce am săvârșit binele nu trebuie să așteptăm laudă, recunoș­tință și publicitate, ci să facem binele pentru el însuși, din iubire milostivă și smerită. În mod surprinzător, cei doi orbi vindecați nu împlinesc această poruncă a lui Iisus, ci plini de bucurie și recunoștință L-au vestit în ținutul acela. Cu alte cuvinte, acești doi orbi au devenit dascăli mai întâi ai rugăciunii stăruitoare, insistente, persistente și apoi ai recunoștinței, ai mulțumirii și ai bine-vestirii minunii săvârșite de Iisus din iubire milostivă și smerită”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Evanghelia iubirii milostive a lui Dumnezeu”

Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat în încheierea cuvântului de învățătură că acest text evanghelic, alături de altele asemenea, este temei pentru activitatea filantropică a Bisericii. „Evanghelia ne arată, spre sfârșitul ei, că Iisus străbătea cetățile și satele și propovăduia Evanghelia Împără­ției, adică Evanghelia iubirii milostive a lui Dumnezeu, Evanghelia mântuirii și a vieții veșnice în bucuria și fericirea veșnică a Prea­sfintei Treimi și, adaugă Evanghelia, «Iisus vindeca toată boala și toată neputința din popor». Prin aceasta, Evanghelia ne arată că Biserica nu trebuie doar să predice cuvântul lui Dumnezeu, ci să-l însoțească cu fapte ale iubirii creș­tine față de cei bolnavi, cei aflați în nevoi, cei aflați în sărăcie sau în diferite lipsuri. Este încă o dată sub­liniat aici faptul că aceasta este o Evanghelie a iubirii smerite și milostive a lui Hristos, care îndeamnă pe creștini și Biserica întrea­gă să arate, pe lângă predicarea Evangheliei Îm­pă­răției cerurilor, și faptele iubirii creștine. De aceea, Biserica a întemeiat uni­tăți medicale, case pentru săraci, pentru bătrâni, pentru copii orfani și case pentru călători sau pelerini. Exemplul cel mai la îndemână a fost orășelul construit lângă Cezareea Capadociei de Sfântul Vasile cel Mare, un oraș al carității, al filantropiei. Evanghelia aceasta a vindecării de boală și, în același timp, a eliberării omului de duhurile necurate este lumină pentru viața fiecărui creștin, dar și pentru activi­tățile Bisericii. Este important să vedem că sănătatea, ca și viața, sunt daruri de la Dumnezeu. Nu ni le dăruim noi înșine, însă aceste daruri trebuie păzite, îngrijite, cultivate și sfințite. Iar când le pierdem, să ne rugăm să le recăpătăm. Noi nu știm cât de importantă este vederea cu ochii fizici tru­pești decât atunci când nu mai avem această vedere. La fel, cât de importantă este sănătatea tru­pului și cât de importantă este sănătatea sufletului. Aceste lipsuri pe care le vedem la cei orbi și la cel mut arată că sunt de mare importanță și necesitate toate membrele corpului, pe care Dum­nezeu le-a făcut sănătoase, dar ­care, din di­fe­rite pricini, devin ­deficitare în funcționalitatea lor. Trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu, Care l-a făcut pe om sănătos și l-a pus în Raiul fericirii, dorește ca noi să ne bu­curăm de darurile vieții și sănătății și să-i ajutăm pe cei care nu mai au sănătate deplină să o re­capete. În acest fel aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite”, a men­ționat Patriarhul Bisericii Ortodoxe ­Române.